Atacatorul de la Paris, cuprins de o criză de demenţă, înaintea crimelor
- Marina Constantinoiu
- 4 octombrie 2019, 13:09
Parisul a fost şocat, joi, de un atac în sediul Prefecturii de Poliţie, comis chiar de un angajat al acesteia.
Un angajat de la serviciul administrativ, Michael Harpon, a înjunghiat mortal patru colegi de muncă. Informatician, în vârstă de 45 de ani, fără antecedente, cu un uşor handicap legat de auz, se convertise la islam în urmă cu 18 luni.
Acest detaliu nu pare însă a avea legătură cu faptele petrecute joi. Omul nu dăduse, potrivit colegilor, niciun semnal de alarmă privind o eventuală izbucnire de furie.
Motivele actului său criminal rămân neclare, în ciuda percheziţiilor efectuate la domiciliul său şi a numeroaselor mărturii adunate.
Soţia sa a povestit, totuşi, anchetatorilor, că agresorul a fost cuprins de o criză de demenţă în ajunul atacului, informează postul francez de televiziune de ştiri BFM TV.
Potrivit soţiei, agresorul s-ar fi trezit în puterea nopţii, spunând că „aude voci”, şi vorbind incoerent. În opinia ei, a fost o vorba despre o criză de demenţă, scrie BFM TV.
Şi aceasta are probleme cu auzul, ca şi soţul ei, ceea ce complică descifrarea enunţurilor interceptate, mai precizează sursa citată.
„Angajat model”, „fără antecedente”, un om „foarte apreciat”, acestea sunt caracterizările făcute de colegi lui Michael Harpon, care nu ar fi prezentat niciodată „dificultăţi comportamentale”.
Cu toate astea, există mărturii despre faptul că acesta trăia o frustrare profesională de mai multă vreme şi regreta că stagna, nu era promovat.
UPDATE
Parchetul Național Antiterorist a preluat ancheta. Prefectul de poliție a declarat vineri că nicio pistă nu este exclusă în ancheta privind cauzele atacului.
Cotidianul Le Parisien afirmă că după atacul de la sediul publicației de satiră Charlie Hebdo, atacatorul de la sediul poliției a făcut obiectul unui raport.
Și tot Le Parisien scrie că în dimineața atacului de la Prefectura de Poliție, agresorul i-a trimis un SMS soției, prin care o anunța că a cumpărat un cuțit. Ea i-ar fi răspuns tot într-un SMS: ”Doar Dumnezeu o să te judece”.