Atac armat într-o clinică din statul american Minnesota. Mai multe persoane au fost rănite

Atac armat într-o clinică din statul american Minnesota. Mai multe persoane au fost rănite

Un atacator a deschis focul marţi într-o clinică din statul american Minnesota, rănind mai multe persoane, iar unitatea medicală a fost de asemenea ţinta unui dispozitiv exploziv.

Atac armat într-o clinică din statul american Minnesota

Faptele s-au derulat cu puţin înainte de ora locală 11.00 (17.00 GMT) în clinica Allina Health, în oraşul Buffalo, iar poliţia a reţinut un suspect de sex masculin, a informat Star Tribune, fără a preciza dacă suspectul reţinut este atacatorul.

Atac armat într-o clinică din statul american Minnesota

Poliţiştii federali din Saint Paul, capitala statului Minnesota, au anunţat într-o postare pe Twitter că se vor deplasa la faţa locului după ce au primit informaţii privind un "trăgător în acţiune".

Potrivit cotidianului Star Tribune, între una şi cinci persoane au fost rănite în atacul armat. O jumătate de oră mai târziu, un dispozitiv explozibil a detonat, forţând evacuarea personalului medical din clinică.

Un alt atac sângeros a avut loc pe 2 februarie

Cinci copii și un adult, din aceeași familie, au fost uciși în timpul unui atac armat, pe 2 februarie. Incidentul a avut loc în statul Oklahoma, SUA.

„Tragedia s-a sfârșit prin arestarea unui alt membru al aceleiași familii”, anunță autoritățile din estul Oklahomei.

În jurul orei 1:30, polițiștii au răspuns unui apel prin care erau raportate mai multe victime împușcate. Victimele se aflau în casa lor din sud-estul orașului Muskogee.

 

În momentul în care ofițerii de poliție au ajuns la fața locului, din casa respectivă a ieșit un bărbat, fluturând în mână o armă, mai anunță oficialii.

Un ofițer a tras un glonț, dar l-a ratat pe bărbat, care a fugit. Acesta a fost prins în cele din urmă după o scurtă urmărire.

„Suspectul este un membru al familiei victimelor”, a declarat Șeful Poliției din Muskogee, Johnny Teehee.

 

Sursa: Agerpres

Ne puteți urmări și pe Google News