Asasinat la vârf în Kiev: Colonel SBU, împușcat mortal

Asasinat la vârf în Kiev: Colonel SBU, împușcat mortalSBU/ Sursa foto Arhiva EVZ

Asasinat la Kiev. Un incident grav a avut loc joi dimineață în capitala Ucrainei. Un colonel al Serviciului de Securitate (SBU) a fost ucis cu focuri de armă în districtul Holosiivskyi din Kiev, în ceea ce pare a fi o execuție planificată.

Asasinat la Kiev

Potrivit presei ucrainene, atacul a avut loc în jurul orei 9:00, când ofițerul, identificat drept Ivan Voronych, ieșea dintr-un imobil de locuințe. Un bărbat necunoscut s-a apropiat de el și a deschis focul de la mică distanță, trăgând cinci gloanțe, după care a fugit de la locul faptei.

Imaginile surprinse de o cameră de supraveghere arată momentul atacului: victima mergea printre mașinile parcate, în timp ce agresorul se apropia calm și a tras în mod repetat.

Colonelul SBU a murit pe loc, în ciuda intervenției rapide a echipajelor de poliție și a echipei de criminaliști, care au început imediat cercetările. Zona a fost izolată, iar autoritățile analizează înregistrările video și iau în considerare mai multe ipoteze, inclusiv o posibilă crimă la comandă.

A fost dechis un dosar penal

Serviciul de Securitate al Ucrainei a confirmat oficial decesul ofițerului și a anunțat că a fost deschis un dosar penal conform articolului 348 din Codul Penal ucrainean – care vizează tentativa sau comiterea unui act violent împotriva unui ofițer de stat sau militar.

SBU

SBU/ Sursa foto Arhiva EVZ

„Împreună cu Poliția Națională, desfășurăm o anchetă amănunțită pentru a clarifica toate circumstanțele acestui incident și pentru a-i aduce în fața justiției pe cei implicați”, se arată într-un comunicat emis de SBU.

Un alt caz similar în Ucraina

Crima de joi nu este un incident izolat. În luna aprilie, un alt colonel SBU, Oleksandr Pivnenko, a fost găsit împușcat mortal în propria mașină, în apropierea orașului Dnipro. Și atunci, autoritățile au suspectat o acțiune premeditată, pe fondul activității operative a ofițerului în regiuni de conflict.

Ambele cazuri ridică semne de întrebare asupra nivelului de risc la care sunt expuși ofițerii implicați în structurile de securitate din Ucraina, mai ales în contextul războiului prelungit și al operațiunilor interne de contraspionaj. Anchetele sunt în desfășurare, iar societatea ucraineană așteaptă răspunsuri clare.

Ne puteți urmări și pe Google News