Forțele Democrate Siriene (FDS) au anunțat că atacul a început luni, iar luptătorii au avansat pe mai multe fronturi.

Lovitură decisivă

Au fost raportate ciocniri în estul orașului Raqqa și la o bază militară din nordul așezării. Coaliția condusă de americani a anunțat că va da „o lovitură decisivă ideii Statului Islamic de califat fizic”.

FDS susține că nu este aliată a președintelui sirian Bashar al-Assad sau a forțelor rebele și a alungat ISIS de pe 6.000 de metri pătrați din nordul Siriei, din octombrie 2015 până acum. A înconjurat treptat Raqqa, în același timp în care forțele irakiene pro-guvernamentale alungau militanții ISIS din Mosul.

Statul Islamic a cucerit Raqqa la începutul lui 2014, fiind prima capitală a unei provincii siriene care a căzut în mâinile rebelilor, în războiul civil din Siria, și și-a stabilit cartierul general acolo.

Un purtător de cuvânt al FDS, Talal Silo, a declarat într- o conferință de presă în Hazima: „Anunțăm azi începutul unei mari bătălii pentru a elibera orașul Raqqa, așa numita capitală a terorismului și a teroriștilor”.

Comandantul american, gen. lt. Steve Townsend, a anunțat că bătălia „va fi lungă și dificilă”, dar coaliția și partenerii săi „vor dezmembra califatul din teren al ISIS”.

Coaliția crede că există între 3.000-4.000 de militanți ISIS în Raqqa. În total, FDS are în jur de 50.000 de luptători, din care arabii reprezintă 60%, iar kurzii 40%.

Turcia, nemulțumită

SUA au anunțat, săptămâna trecută, că au început să furnizeze arme membrilor milițiilor kurde, adică Unităților de Protecție ale Poporulyui kurd (YPG). Gestul a fost denunțat de guvernul turc, care consideră YPG o extensie a PKK, organizație ce luptă pentru autonomia kurzilor din Turcia.

Premierul turc, Binali Yildirim, a declarat că Ankara va reacționa imediat dacă operațiunea de recucerire a Raqqa reprezintă o amenințare la adresa Turciei. Turcia se teme de crearea unei zone controlate de kurzi în nordul Siriei.

Ankara a lansat și ea o ofensivă terestră în Siria, în luna august, contra Statului Islamic şi a miliţiilor kurde.