Arhiva SIPA. „Într-o ierarhie a vinovaţilor pentru represiunea politică, Justiţia s-ar găsi pe o treaptă mai înaltă decât Securitatea”

CNSAS va avea discuții cu Ministerul Justiției și cu SRI pentru a putea prelua și prelucra o parte din celebra arhivă SIPA, subiect de dispută și al unei comisii speciale de anchetă a Parlamentului în urma dezvăluirilor făcute în Evenimentul Zilei de Dan Andronic. În comunicatul CNSAS este dat și numele cercetătorului care va studia arhiva predată în urma înțelegerii dintre instituțiile enumerate mai sus, Iuliu Crăcană.

Doctor în Istorie și doctorand la Drept, Crăcană a studiat deja relația servicii secrete – magistrați, dar numai până în anul 1958. Motivul pentru care cercetările sale s-au oprit aici este tulburător: Ministerul Justiției nu are arhive puse la dispoziția cercetătorilor pentru ultimii ani ai comunismului.

Trebuie făcută mențiunea că, dacă vor fi puse dosare la dispoziția CNSAS, metoda de lucru va fi ca și la alte fonduri de arhivă ajunse la Consiliu: deținătorul de arhive alege documentele ce se livrează pentru studiu și nu CNSAS întră în arhive și își alege ce dosare copiază. Cererea vine pe fondul deciziei Ministerului, statuată prin OUG, de a se constitui o comisie de analiză a arhivei SIPA.

Reproduc câteva afirmații ale lui Iuliu Crăcană publicate sub titlul: ”Drept și Justiție în România comunistă – Un conflict între două instituții represive: Securitatea și Procuratura”, publicat în 2013.

 

Simple unelte utile

 

”În opinia noastră, dacă ar fi să facem o ierarhie a vinovaţilor pentru represiunea politică, Justiţia, ca sumă de instituţii, s-ar găsi pe o treaptă mai înaltă decât Securitatea, deşi ambele nu erau decât simple unelte utile pentru cucerirea şi păstrarea puterii, în mâna partidului unic. Simţim nevoia să îngroşăm această tuşă ca un răspuns la inegalitatea de abordare în istoriografia actuală. Putem observa că despre instituţia Securităţii s-au scris sute de articole şi destule monografii, chiar dacă acestea nu acoperă toată perioada existenţei instituţiei sau toată problematica temei, în acest moment putând să reconstituim traseul profesional al fiecărui angajat mai semnificativ al acesteia. În prezent, avem analize serioase ale deciziilor care i-au schimbat structura, atribuţiile sau atitudinile, iar despre cumulul de instituţii care formează una dintre cele trei puteri fundamentale în orice tip de stat - puterea judecătorească - nu s-a scris aproape nimic. Astăzi, avem acces la monografii despre oraşe şi sate, despre diverse instituţii ale statului, dar despre justiţie, încă nu.”

 

Fondul Ministerul Justiției – Direcția personal, consultat doar până în...1899

 

”Această inegalitate a abordării are mai multe cauze. O primă cauză ar fi dependenţa istoriei de sursele istoriografice. Dacă în privinţa fostei Securităţi, arhivele au fost deschise cu generozitate ca rezultat al voinţei politice, după 1989, Ministerul Justiţiei nu şi-a îndeplinit obligaţia de a preda materialul documentar cu valoare istorică Arhivelor Naţionale ale României. În cadrul acestei instituţii pot fi studiate doar materiale de interes istoric anterioare perioadei regimului comunist. Fondul Ministerul Justiţiei-Direcţia Judiciară poate fi consultat doar până în anul 1945, Fondul Ministerul Justiţiei-Direcţia Personal doar până în anul 1899, Fondul Ministerul Justiţiei-Penale (nota bene) doar până în anul 1866, în timp ce fondurile altor ministere pot fi studiate şi pentru perioade mai recente. Din punct de vedere al surselor de documentare, este mult mai uşor de studiat Uniunea Artiştilor Plastici, care are un fond 1950-1973 sau Uniunea Compozitorilor (1929-1960). ”

 

”Marea majoritate a celor care deţin funcţii de conducere în instituţiile judiciare au lucrat şi înainte de 1989 în sistem”

 

”O a doua cauză identificată de noi este evitarea programatică a oricărei evocări a trecutului în acest domeniu. Marea majoritate a celor care deţin funcţii de conducere în instituţiile judiciare şi în învăţământul juridic ori au lucrat şi înainte de 1989 în sistem, ori, şi este bine ştiut că justiţia este o castă, sunt descendenţii sau i-au avut profesori pe cei care s-au identificat cu justiţia comunistă6. Tendinţa naturală a autorului unei sentinţe greşite, abuzive sau obediente este de a face uitate greşelile trecutului, manifestând reticenţă în faţa oricărei tendinţe de reevaluare a rolului său. Reticenţa este preluată şi de urmaşii lor la catedră.”

 

Comunicatul CNSAS:

 

” Colegiul Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii (CNSAS) a solicitat o întâlnire cu reprezentanţii Ministerului Justiţiei în scopul preluării dosarelor/documentelor din fondul SIPA referitoare la relaţia dintre judecători, procurori şi fosta Securitate, precum şi o întâlnire la nivel înalt între CNSAS şi SRI, în vederea predării integrale a fondurilor de arhivă şi realizării unei situaţii cu magistraţii din evidenţele create de fosta Securitate. Decizia a fost luată în urma dezbaterilor din şedinţa de marţi a Colegiului CNSAS. „Direcţia Cercetare, Expoziţii, Publicaţii a CNSAS va realiza un studiu referitor la relaţia judecători - procurori - organele fostei Securităţi până în 1989, în completarea volumului cercetătorului CNSAS, Iuliu Crăcană, 'Dreptul în slujba puterii. Justiţia în regimul comunist din România (1944-1958)'. În cadrul studiului va fi evidenţiată o temă dedicată cazurilor de ofiţeri ai fostei Securităţi pentru care era asigurată intrarea la Facultatea de Drept pe locuri rezervate, fără admitere.”