România anului 2019: Liceu vechi de 40 de ani, fără toalete și autorizații! „Copiii se abțin până ajung acasă”

România anului 2019: Liceu vechi de 40 de ani, fără toalete și autorizații! „Copiii se abțin până ajung acasă”

Liceul Tehnologic Beliu din județul Arad, unde învață aproape 500 de elevi, funcționează de peste 40 de ani fără toalete. În tot acest timp, elevii au fost nevoiți să folosească latrine amenajate în curte, celebrele w.c.-uri turcești, iar lucrările pentru modernizarea unității vor fi încheiate abia la sfârșitul acestei veri, adică după 12 ani de la deschiderea șantierului.

Astfel, liceul a funcționat fără autorizație sanitară. Întrebat de ce nu este gata grupul sanitar al liceului, în condițiile în care șantierul de modernizare a fost deschis în 2007, primarul comunei Beliu, Coraș Emanuel Horhart, ne-a declarat că prima semnătură pentru reabilitare s-a dat în 2007, pe vremea când proiectul era gestionat de Inspectoratul Școlar. „În perioada 2007-2010, Inspectoratul Școlar s-a ocupat de programul de modernizare al liceului. Nu s-a întâmplat nimic. Din 2010, proiectul a fost predat Primăriei, care, la fel, nu a făcut nimic, nu a investit niciun leu, până în 2016. În 2016, când am devenit primar, am făcut un nou proiect, pentru reabilitarea întregului liceu, pe care l-am depus la Ministerul Dezvoltării și am obținut finanțare. Apoi, în luna decembrie a aceluiași an, am semnat cu Ministerul, iar în 2018 am semnat contractul de execuție. Astfel, firma care se ocupă de lucrări va duce la bun sfârșit modernizarea liceului până în toamnă, înainte să înceapă noul an școlar”, ne-a declarat Coraș Emanuel Horhart.

În cei 12 ani, de când a început modernizarea, doar elevii din clasele 0-4 au avut toalete în clădire. „Cei din clasele 5-12 aveau wc-uri afară, 12 pentru băieți, 12 pentru fete. La fel și profesorii, tot în curte aveau latrine. „Și noi, și elevii am fost nemulțumiți. Cei mici mergeau acasă sau nu se duceau deloc la toaletă. Spuneau că nu se duc până nu termină orele. Sigur, din toamnă vor fi alte condiții”, ne-a mai spus primarul comunei Beliu.

Acesta a mai adăugat că proiectul aflat în derulare nu vizează doar construirea unor toalete civilizate, ci reabilitarea întregii clădiri. „Am inclus refacerea acoperişului şcolii, a instalaţiilor electrice, realizarea sistemului de încălzire centrală, dar şi renovări interioare. Condiţiile de studiu vor fi europene”, a spus primarul.

Proiectul a obţinut o finanţare de 2,7 milioane de lei prin PNDL, dar după licitaţia de atribuire a lucrărilor, contractul semnat cu firma câştigătoare a avut o valoare mai mică, de aproximativ 1,5 milioane de lei.

 

 

 

Ne puteți urmări și pe Google News