Planul Arabiei Saudite și Rusiei de a reduce exporturile de petrol, dejucat de SUA

Planul Arabiei Saudite și Rusiei de a reduce exporturile de petrol, dejucat de SUA Petrolul se scumpește, Putin se bucură, inflația crește / Sursă: Yalcinsonat | Dreamstime.com

Președintele Federației Ruse, Vladimir Putin și liderii Arabiei Saudite au pus la cale un plan prin care urmăresc scăderea exporturilor de petrol cu scopul de a crește dependența țărilor din Vest.

Numai că, acest plan, a fost dejucat deocamdată de către SUA, care intervine cu o infuzie de țiței în piață. De asemenea, producţia de ţiţei din SUA este aşteptată să crească în 2023 cu 850.000 de barili pe zi, până la 12,76 milioane bpd, potrivit unui raport lunar al Administraţiei pentru Informaţii în Energie (AIE).

Producţia de ţiţei ar urma să crească cu 330.000 de barili pe zi, până la 13,09 milioane bpd în 2024, au arătat datele AIE. Ultima producţie record a fost de 12,3 milioane bpd, realizată în 2019, înainte ca pandemia de Covid-19 să zdrobească cererea şi preţurile, iar producătorii au fost afectați de costuri mai mari, care au redus marjele de profit şi de cererile investitorilor de a limita cheltuielile.

Planul Arabiei Saudite și Rusiei de a reduce exporturile de petrol, dejucat de SUA

Petrol

Sursa foto: arhiva EVZ

Creşterile anticipate ar trebui să vină ca urmare a unei productivităţi mai ridicate aşteptate la nivelul activităţilor extractive şi a preţurilor mai mari ale ţiţeiului, a spus AIE.

Ne puteți urmări și pe Google News

Preţurile de referinţă la nivel mondial ale ţiţeiului Brent vor ajunge în medie la 86 de dolari pe baril în a doua jumătate a anului 2023, în creştere cu aproximativ 7 dolari pe baril faţă de prognoza anterioară, a spus AIE. PIB-ul din SUA ar urma să crească cu 1,9% în 2023, faţă de 1,5% din prognoza de luna trecută, a spus AIE.

Preţurile ţiţeiului au crescut din iunie, în primul rând din cauza reducerilor voluntare extinse ale producţiei de ţiţei din Arabia Saudită, precum şi a cererii globale în creştere.

Ne aşteptăm că aceşti factori vor continua să reducă stocurile globale de petrol şi să exercite presiune în creştere asupra preţurilor petrolului în următoarele luni, a spus AIE.

Rusia și OPEC, scad producția de petrol

Exporturile ruseşti de petrol din porturile vestice urmează să scadă cu aproximativ 100.000-200.000 de barili pe zi, luna viitoare, faţă de nivelurile din iulie, un semn că Rusia îşi respectă angajamentul de a reduce livrările în tandem cu liderul OPEC Arabia Saudită, potrivit unor surse care au invocat planurile de export.

OPEC şi marii producători, inclusiv Rusia, cunoscuţi împreună ca OPEC+, au redus oferta începând din noiembrie, pentru a susţine preţurile. Moscova s-a angajat luna aceasta să reducă exporturile cu 500.000 bpz în august, în timp ce Arabia Saudită şi-a prelungit reducerile de 1 milion bpz, relatează Reuters.