Arabia Saudită cere sprijin militar. Turcia și Pakistanul intră în discuții
- Iulia Moise
- 25 septembrie 2026, 10:42
Houthi Sursa foto: (X) Twitter
- Atacurile teroriștilor houthi au vizat mai multe zone din Arabia Saudită
- Arabia Saudită, Turcia și Pakistanul pregătesc consultări militare
- Marele Muftiu saudit le cere soldaților să fie pregătiți de sacrificiu
- Iranul încearcă să se distanțeze de acțiunile teroriste ale houthi
- Conflictul amenință din nou rutele energetice
- Ce urmează în Arabia Saudită
Arabia Saudită, Turcia și Pakistanul vor organiza o reuniune urgentă a șefilor apărării pentru a discuta sprijinul acordat Riadului în fața atacurilor lansate de teroriștii houthi din Yemen, potrivit Reuters. Decizia vine după ce gruparea a revendicat atacuri cu zeci de rachete și drone asupra unor ținte saudite, iar autoritățile de la Riad au anunțat interceptarea a șase rachete balistice.
Reuniunea va avea loc în cadrul Acordului de Apărare Comună de la Mecca, semnat de Arabia Saudită, Turcia și Pakistan. Documentul prevede că un atac împotriva unuia dintre statele participante este considerat un atac împotriva tuturor, ceea ce conferă actualei escaladări o importanță deosebită pentru cooperarea militară dintre cele trei țări.
Atacurile teroriștilor houthi au vizat mai multe zone din Arabia Saudită
Escaladarea s-a intensificat în ultimele săptămâni, în contextul conflictului regional mai amplu. Teroriștii houthi au atacat forțele guvernului yemenit susținut de Arabia Saudită și au lansat în mod repetat rachete și drone către teritoriul saudit.
Joi, rebelii au afirmat că au lansat zeci de rachete și drone asupra unor obiective din Arabia Saudită. De partea cealaltă, autoritățile saudite au anunțat că au interceptat șase rachete balistice.
Riadul a emis anterior alerte de urgență pentru mai multe zone, inclusiv pentru Mecca, Jeddah și Yanbu, oraș-port important pentru exporturile petroliere saudite la Marea Roșie. Atacurile au ridicat noi îngrijorări privind securitatea infrastructurii energetice și a rutelor comerciale din regiune.
Arabia Saudită, Turcia și Pakistanul pregătesc consultări militare
Miniștrii de externe ai Arabiei Saudite, Turciei și Pakistanului s-au întâlnit în cadrul acordului de apărare de la Mecca și au condamnat atacurile asupra Meccăi și a altor obiective civile, potrivit Ministerului saudit de Externe.
Oficialii au discutat organizarea unei reuniuni urgente a șefilor de stat major ai celor trei țări. Scopul este evaluarea modalităților prin care Turcia și Pakistanul pot sprijini Arabia Saudită în baza noului acord de apărare.
Turcia a transmis deja, în ultimele zile, că este pregătită să sprijine Arabia Saudită în ceea ce privește necesitățile sale militare tehnice. Pakistanul și-a exprimat, la rândul său, angajamentul față de apărarea regatului, în timp ce detaliile privind o eventuală implicare militară directă urmează să fie stabilite.
Marele Muftiu saudit le cere soldaților să fie pregătiți de sacrificiu
Pe fondul intensificării luptelor, Marele Muftiu al Arabiei Saudite, Sheikh Saleh bin Fawzan Al-Fawzan, le-a transmis militarilor aflați la granițele țării să fie pregătiți să-și sacrifice viața în lupta împotriva teroriștilor houthi.
Mesajul, publicat de agenția oficială saudită de presă, face apel la apărarea teritoriului și a locurilor sfinte musulmane. Muftiul a cerut soldaților să rămână permanent pregătiți, să respecte ordinele autorităților și ale comandanților militari și să contribuie la înfrângerea grupării teroriste houthi.
Potrivit Reuters, mesajul este unul neobișnuit de ferm și a fost adresat militarilor aflați în prima linie. Declarația face referire la versete coranice și la tradiția islamică privind sacrificiul și apărarea comunității.
Iranul încearcă să se distanțeze de acțiunile teroriste ale houthi
Anunțul privind reuniunea militară a venit la scurt timp după ce președintele iranian Masoud Pezeshkian a încercat să delimiteze Teheranul de acțiunile teroriștilor houthi.
Într-un interviu acordat postului Fox News, Pezeshkian a declarat că „houthii sunt responsabili pentru propriile acțiuni”, în contextul întrebărilor privind sprijinul Iranului pentru grupare.
Teroriștii houthii sunt considerați aliați ai Iranului, iar surse yemenite, iraniene și regionale citate de Reuters au susținut în trecut că Gardienii Revoluției iranieni au oferit sprijin și îndrumare grupării. Gradul exact al influenței exercitate de Teheran asupra deciziilor militare ale houthi rămâne însă un subiect de dezbatere între analiști.
Conflictul amenință din nou rutele energetice
Escaladarea din Yemen are implicații dincolo de granițele Arabiei Saudite. Teroriștii houthii au afectat traficul maritim în zona Mării Roșii și a strâmtorii Bab el-Mandeb, una dintre principalele rute comerciale dintre Oceanul Indian și Marea Mediterană.

atacuri Houthi / sursa foto: captură video
În paralel, conflictul regional a afectat traficul petrolier prin Strâmtoarea Hormuz, un punct strategic pentru transportul mondial de energie. Reuters relatează că numărul navelor care au traversat strâmtoarea a scăzut la nouă într-o singură zi, aproximativ jumătate din media ultimelor zece zile.
În acest context, orice extindere a confruntărilor dintre Arabia Saudită și houthi poate avea efecte asupra transporturilor maritime, exporturilor de petrol și securității energetice regionale.
Ce urmează în Arabia Saudită
Reuniunea anunțată între șefii apărării din Arabia Saudită, Turcia și Pakistan va trebui să clarifice modul în care poate fi aplicat în practică Acordul de Apărare Comună de la Mecca.
Pentru moment, nu a fost anunțată o intervenție militară directă a Turciei sau Pakistanului în Yemen. Consultările se desfășoară însă într-un moment în care atacurile teroriste ale houthi asupra Arabiei Saudite s-au intensificat, iar securitatea rutelor maritime și a infrastructurii energetice din regiune este din nou pusă sub presiune.