Anunț în premieră pentru milioane de șoferi. Niciodată nu s-a întâmplat așa ceva

Anunț în premieră pentru milioane de șoferi. Niciodată nu s-a întâmplat așa ceva

Ministrul Mediului, Tanczos Barna, a declarat că șoferii mașinilor electrice urmează să fie privilegiați. Aceștia vor primi numere de înmatriculare verzi, care vor funcționa ca „paşaport verde” și care o să le aducă multe beneficii.

„Am făcut această propunere, iar MAI şi domnul ministru Bode susţin această iniţiativă. Guvernul va aproba schimbarea numerelor pentru maşinile nepoluante. Mai mult ca sigur, vor fi numere cu cifre şi litere verzi pe fundal alb. Eu propusesem invers – fundal verde, cu litere albe.

În curând vom avea şi legislaţie. În momentul respectiv o să fie mult mai uşor să acordăm facilităţi acelor maşini, în Bucureşti sau în marile oraşe – începând  de la parcare, accesul în anumite zone – pentru că majoritatea acestor oraşe vor trebui să limiteze în anumite zone accesul masinilor poluante. Acel număr verde va fi ca un paşaport verde pentru cel care a găsit soluţia şi a avut voinţa de a contribui prin exemplul personal la reducerea poluării”, a declarat ministrul în cadrul conferinţei Green Report „Mobility and the city”.

Ministerul Mediului o să cumpere două mașini electrice

"Sunt într-o perioadă de căutare şi am testat mai multe maşini electrice. Până la testare aveam un model hibrid. Modelul pe care l-am testat este unul extraordinar, este şi destul de scump, dar aşa sunt modelele noi. Este un pas important pentru societate şi pentru cei care încearcă să rupă impactul asupra mediului, mai ales în marile oraşe”, a completat ministrul.

Ne puteți urmări și pe Google News

Barna Tanczos

Scopul este reducerea poluării aerului

În cadrul conferinței, ministrul a mai spus că Ministerul Mediului şi Administraţia Fondului de Mediu (AFM) sprijină acele UAT-uri care pun accent pe reducerea poluării aerului. Tanczos a subliniat că există exemple de UAT-uri care au demarat acţiuni în acest sens, dar sunt şi primării locale care nu au lucrat prea mult pentru această problemă.

„Acele planuri de îmbunătăţire a calităţii aerului nu sunt luate în serios de cele mai multe ori de autorităţile publice locale. PM 10, PM 2,5 şi gazele cu efect de seră – din cauza acestora este posibil că România să aibă în continuare probleme cu Comisia Europeană. Cu cât instalăm mai multe stații de măsurare a calităţii aerului, cu atât imaginea vă fi mai corectă, mai reală a aerului din marile oraşe şi cu atât mai mare probabilitatea de a avea sancţiuni, în cazul în care nu luăm măsuri”, a spus ministrul.

„Începe în zilele următoare noul program de iluminat public nepoluant, acel program care vă ajuta autorităţile publice locale să economisească energie electrică, să aibă un iluminat public cu impact redus asupra mediului”, a spus acesta.

Programul RABLA

Ministrul a mai transmis că programul Rabla Plus se bucură de o finanţare de 600 de milioane de lei în momentul de faţă şi s-ar putea ca bugetul să nu fie suficient, chiar dacă a fost deja suplimentat. Din ce în ce mai multe companii aleg mașinile electrice.

„Avem nevoie de predictibilitate şi continuitate. Mobilitatea verde vă avea avea o finanţare de 3-4 ori mai mare în următoarea perioadă”, a încheiat Tanczos Barna.