Anunț dezastros despre pensii și salarii. Senator PNL: „România se află în pragul crizei economice"

Anunț dezastros despre pensii și salarii. Senator PNL: „România se află în pragul crizei economice"

Senatorul liberal Florin Cîțu, a afirmat, în cadrul unui mesaj transmis pe Facebook, că România se află în pragul crizei economice și că va fi încadrată, în curând, de agențiile de rating în categoria țărilor cu risc de investiții, care trebuie evitate. În fapt, în spatele disperării lui Liviu Dragnea, mușamalizată prin minciună și manipulare, se ascunde o criză economică de proporții care va avea un efect direct și imediat asupra pensiilor și salariilor. De asemenea, se vor mări dobânzile de împrumut iar investițiile vor fi blocate.

Parlamentarul liberal Florin Cîțu, a afirmat că liderul PSD, Liviu Dragnea, este speriat și că a apelat la minciună și manipulare pentru a ascunde situația economică reală a României. 

„Dragnea consumat de frică, disperat, văzând cum i se apropie sfârșitul, a lansat o serie de minciuni și manipulări în spațiul public.

Au fost preluate de toată lumea. Asta este periculos pentru că este exact ce a dorit dictatorul care își vede sfârșitul tot mai aproape.

De aceea, trebuie să ne asigurăm că această postare ajunge la cât mai mulți români.

1. Bugetul României pentru 2019 trebuia trimis în Parlament pentru dezbateri PÂNĂ la 15 noiembrie 2018. Bugetul a ajuns în Parlament pe 11 Februarie 2019, cu o întârziere de 3 luni ÎNCĂLCÂND astfel legislația în vigoare. 2. Bugetul României votat de parlamentarii PSD+ALDE+UDMR și minorități încalcă art 148 din Constituție.

3. Bugetul României NU este asumat de premier și ministrul finanțelor publice. Astfel încalcă legislația în vigoare, legea finanțelor publice 500/2002, legea responsabiliații fiscale 69/2010 și culmea chiar și OUG 114/2018.

4. Amendamentul lui Liviu Drangnea la buget prin care crește deficitul bugetar de la 2.55% din PIB la 2.76% din PIB încalcă art 17 alin (3) din legea finanțelor publice 500/2002.” În timpul dezbaterilor nu pot fi aprobate amendamente la legile bugetare anuale, care determină majorarea nivelului deficitului bugetar.”

5. În 2017 Liviu Dragnea promitea investiții că procent din PIB în 2019, ATENȚIE, de 6.7% din PIB. În 2017 și 2018 investițiile din PIB s-au pastratat la minimul istoric atins în 2016 de 3% din PIB.

6. În 2017 și 2018 Liviu Dragnea a cerut personal să fie tăiați în cadrul rectificărilor bugetare 20 miliarde lei de la investiții și să fie TRANSFERAȚI pentru plata pensiilor, pensiilor speciale și a salariilor bugetarilor. Doar pensiile speciale reprezintă 8 milarde lei anual. Asta înseamnă că în fiecare an se plătesc de la buget pensii care nu au în spate plata contribuțiilor.

7. În 2017 și 2018 companiile de stat au avut datorii neplătite la bugetul general consolidat de 23 milarde lei. Dintre acestea aproape 9 miliarde doar la bugetul asigurărilor sociale de stat. Asta înseamnă că sunt mii de angajați la stat care ies la pensii dar pentru care companiile de stat NU AU PLĂTIT contribuții.

8. Punctele 6 și 7 arată că aproximativ 17 miliarde lei ANUAL reprezintă pensii pentru care nu s-au plătiți contribuții și sunt suportate în TOTALITATE de angajații din sectorul privat. De aceea pensiile celor din sectorul privat sunt MAI MICI în medie decât pensiile speciale sau cele din sectorul bugetar.

9. Liviu Dragnea a promis românilor că nu va introduce taxe noi. Personal, la sfatul lui Vâlcov și al ideologilor plătiți cu sinecuri, a cerut să se introducă supraacciza, să fie suprataxate contractele part-time, să se plătească contribuții la toate veniturile nu doar la cele din salariu, să fie introdus TVA defalcat și bineînțeles OUG 114 care suprataxeaza toată economia.

10. Liviu Dragnea personal a cerut că celor de la Standard and Poors să li se ofere ORICE doar să nu reducă perspectiva României de la stabil la NEGATIV. Liviu Dragnea, te asigur că cei de la S&P știu tot ce am scris eu aici și chiar mai mult. Am avut grijă să se întâmple asta.

Dragnea este speriat și își simte sfârșitul aproape. De aceea manipulează, minte, amenință și atacă. ÎI este frică și este disperat", a scris Florin Cîțu pe Facebook.