Anunţ-bombă! Lukaşenko spune că are proba despre otrăvirea lui Navalnîi
- Antonia Hendrik
- 3 septembrie 2020, 17:59
Lukaşenko a anunţat că deţine proba cu privire la otrăvirea lui Navalnîi şi că aici ar fi mâna occidentalilor.
Alegaţia intervine după anunţul cancelarului german de miercuri că „Aleksei Navalnîi, spitalizat la Berlin în comă după ce i s-a făcut rău într-un avion în Siberia, a fost otrăvit cu un agent neurotoxic de tipul Noviciok” .
Occidentalii au făcut presiuni asupra Moscovei să se explice, Kremlinul dând asigurări că nu vede „niciun motiv” pentru a acuza statul rus şi a cerut să nu se tragă „concluzii grăbite” privind otrăvirea principalului său adversar politic.
Cu prilejul vizitei prim-ministrului rus la Minsk joi, Aleksandr Lukaşenko a dat asigurări că serviciile sale de informaţii au „interceptat" un apel telefonic între Varşovia şi Berlin, care ar dovedi că otrăvirea lui Aleksei Navalnîi este o „falsificare” .
„Nu a existat o otrăvire a lui Navalnîi” , a spus preşedintele belarus în faţa prim-ministrului rus Mihail Mişustin, cu un chip impasibil. „Au făcut-o, şi citez, pentru a-l descuraja pe Putin să-şi bage nasul în afacerile din Belarus” , a adăugat Lukaşenko.
Fără a furniza mai multe detalii, el a spus că va transmite transcrierea acestui apel serviciilor de securitate ruse.
Aleksandr Lukaşenko, în vârstă de 66 de ani, dintre care 26 în fruntea Belarusului, se confruntă cu o mişcare de protest inedită care contestă realegerea sa în alegerile prezidenţiale din 9 august, pe care opoziţia belarusă le denunţă ca „frauduloase” .
Refuzând să dialogheze cu criticii săi, el se bucură de susţinerea Rusiei, principalul aliat şi partener economic. Europenii resping rezultatele scrutinului prezidenţial şi pregătesc sancţiuni vizând înalţi responsabili ai puterii belaruse.
Mâna dreaptă a lui Aleksei Navalnîi, Leonid Volkov, a respins ca ridicole alegaţiile lui Lukaşenko, acuzându-l pe premierul rus că "se face complicele tentativei de omor” .
„Toţi cei care se murdăresc participând la acest circ ar trebui să-şi asume responsabiliatea” , a declarat Lukaşenko.
Pe de altă parte, şeful serviciului rus de informaţii externe (SVR) a declarat joi că Moscova nu poate exclude posibilitatea ca forţe speciale occidentale să fie în spatele otrăvirii opozantului Navalnîi, a relatat RIA Novosti, preluată de Reuters.
Serghei Narîşkin, şeful SVR, a precizat că nu au fost găsite urme de otravă de către medicii ruşi după ce Navalnîi s-a îmbolnăvit în Siberia luna trecută, notrează Agerpres.