Batman invadează fieful lui Dracula | VIDEO

Batman invadează fieful lui Dracula | VIDEO

Actriţa Anne Hathaway a obţinut rolul Catwoman din următorul lungmetraj din franciza "Batman". Filmările vor avea loc şi în Bucureşti.

Filmările pentru noua peliculă din seria "Batman", "The Dark Knight Rises", de Christopher Nolan ("Inception"), vor fi efectuate anul acesta şi pe strada bucureşteană Edgar Quinet, a declarat primarul general al Capitalei, Sorin Oprescu, pentru EVZ.

Edilul-şef a mai explicat că la filmări vor fi folosite şi porţiuni din Centrul Istoric al Capitalei. "Producătorii americani (Warner Bros - n.r.) vor folosi, în total, cinci-şase locuri din Bucureşti", a adăugat Oprescu.

De la salină la palat

Ne puteți urmări și pe Google News

Echipa lui Nolan a efectuat prospecţii şi la Palatul Parlamentului în decursul acestei săptămâni. Surse din industria cinematografică românească au confirmat interesul producătorilor pentru ţara noastră, dar decizia realizării proiectului şi dimensiunile implicării ţării noastre în el nu sunt încă definitivate.

În România, echipa lui Nolan a mai efectuat prospecţii şi la Salina Turda, conform declaraţiilor lui Tudor Ştefănie, primarul Turzii, citat de "Ziua de Cluj". "Vizita a avut un caracter neoficial, dar a fost o prospecţiune oficială. E ceva pentru viitor, s-a discutat diplomatic, le-a plăcut foarte mult salina, dar nu s-a stabilit deocamdată nimic. Ei au vizitat şi alte saline din ţară, dar asta le-a plăcut cel mai tare", susţinea Ştefănie.

Pe urmele lui Halle Berry

Warner Bros a anunţat ieri că rolul Selinei Kyle - alter egoul lui Catwoman (jucat anterior de Michelle Pfeiffer şi Halle Berry) - îi va reveni actriţei Anne Hathaway, în timp ce adversarul lui Batman va fi interpretat de Tom Hardy. În declaraţia studioului nu apărea cuvântul "Catwoman" şi nu era menţionată Legendary Pictures, care colaborase cu Warner Bros la cele două pelicule anterioare.

"Sunt încântat că am oportunitatea de a lucra cu Anne Hathaway, care este un adaos fantastic la ensemble-ul nostru pe măsură ce completăm povestea", a spus Nolan, citat de "Variety". Anne Hathaway a obţinut o nominalizare la Oscar pentru rolul din "Rachel se mărită" (2008); filmografia ei include "Love and Other Drugs" (care va avea premiera în acest weekend), "Prinţesa îndărătnică", "Alice în ţara minunilor", "Războiul mireselor", "Ziua îndrăgostiţilor", "Brokeback Mountain" şi "Diavolul se îmbracă de la Prada".

Se pare că, în "The Dark Knight Rises", scenariştii s-au inspirat pentru personajul feminin din povestea "Batman: Year One", de Frank Miller şi David Mazzucchelli, în care Catwoman este o prostituată dominatrix care îl ajută pe Batman, potrivit site-ului filmreporter.ro. Cât despre Bane (un personaj negativ, născut şi crescut în închisoare, cu un intelect redutabil şi cu superputeri), rolul lui Hardy ("Inception"), Nolan promite că actorul îi va da viaţă unuia dintre cei mai formidabili duşmani ai lui Batman. Christopher Nolan, care a scris scenariul la "The Dark Knight Rises" împreună cu fratele său, Jonathan, va face şi oficiile de producător, alături de Emma Thomas şi Charles Roven.

În 2005, Nolan a readus la viaţă franciza, realizând scenariul la "Batman - Începuturi", un lung metraj ale cărui încasări au ajuns la 352 de milioane de dolari. Continuarea lui din 2008, "Cavalerul negru", a obţinut un miliard de dolari la box-office.

"Producătorii americani (Warner Bros - n.r.) vor folosi, în total, cinci-şase locuri din Bucureşti.", SORIN OPRESCU, primar general al Capitalei

PRIMUL NUMĂR "JOY" SUB SIGLA RINGIER

Interviu cu Anne Hathaway

Anne Hathaway, nominalizată la Oscar pentru rolul din filmul "Rachel se mărită", este şi vedeta de pe coperta primului număr al revistei "JOY" după preluarea publicaţiei de către trustul de presă Ringier.

În interviul acordat în exclusivitate revistei "JOY" pentru ediţia de februarie (21 ianuarie la chioşcuri), Anne Hathaway susţine că pe Jake Gyllenhaal, partenerul său din filmul “Love and other drogs", este suficient să îl priveşti ca să îţi dai seama de calităţile sale.

“Se întâmplă rar ca un actor care arată atât de bine să fie talentat şi charismatic. În plus, el a ştiut dintotdeauna foarte bine cum să îmbine profesia cu viaţa privată. Obişnuim să ne sunăm des şi, când sunt în bucluc, îmi trimite sfaturi de gătit prin mesaje haioase. Jake este un bucătar desăvârşit, prepară cele mai rafinate feluri de mâncare", mărturiseşte frumoasa actriţă, care are o relaţie cu actorul Adam Shulman.

“Love and other drogs" este al doilea film în care Anne joacă alături de Jake Gyllenhaal, după “Brokeback Mountain", în 2005.