ANM a prelungit codul portocaliu. Furtună și grindină în mai multe județe ale țării
- Emanoil Ursache
- 20 mai 2019, 19:44
O atenționare de cod portocaliu de ploi a fost emisă de către ANM pentru următoarea jumătate de oră. De avertismentul dat de Asociația Națională de Meteorologie sunt vizate mai multe localități din județe precum Giurgiu, Teleorman, Brașov, Sibiu și Mureș.
Meteorologii au semnalat grindină de dimensiuni medii, cu averse de 30-35 de litri pe metru pătrat. De asemenea, vor avea loc descărcări electrice și vijelie. Prognoza se referă la județul Giurgiu (cu localitățile Giurgiu, Băneasa, Frăteşti, Oinacu, Vedea, Stăneşti, Daia, Putineiu, Găujani, Malu, Slobozia, Gogoşari) și Teleorman (Bragadiru, Pietroşani, Conţeşti, Năsturelu, Frumoasa, Bujoru).
Aversele pot depăși 40 de litri pe metru pătrat în județul Brașov (Jibert şi Buneşti) și Bradeni din județul Sibiu. Cel mai afectat județ de vremea de afară este Mureș. Gurghiu, Gorneşti, Albeşti, Brâncoveneşti, Reghin, Batoş, Vânători, Aluniş, Petelea, Solovăstru, Apold, Vătava, Beica de Jos, Ruşii-Munţi, Suseni, Saschiz, Ideciu de Jos, Chiheru de Jos și Hodoşa sunt localitățile din Mureș unde se va manifesta codul portocaliu anunțat de ANM. Pe lângă grindina de dimensiuni medii și descărcările electrice, în județele Brașov, Sibiu și Mureș se vor manifesta inclusiv intensificări de scurtă durată ale vântului.
Avetizările de tip „nowcasting” se referă la fenomene periculoase și se emit pentru o perioadă de maximum șase ore, potrivit celor susținute de ANM.