Vremea ia o întorsătură neașteptată. Ce urmează după temperaturile tropicale

Vremea ia o întorsătură neașteptată. Ce urmează după temperaturile tropicaleCaniculă. Sursa foto: Arhiva EVZ

Elena Mateescu a prezentat informații noi pentru joi, 26 iunie, menționând că temperaturile resimțite vor depăși 42 de grade Celsius și că se ia în considerare emiterea unui cod roșu de caniculă.

Director ANM a mai avertizat că vom avea parte, în continuare, de nopți tropicale, iar minimele vor ajunge chiar și la 24 de grade, mai ales în sudul și sud-vestul țării.

Caniculă și nopți tropicale în zonele de sud

Potrivit prognozei actualizate, temperaturile vor atinge la umbră valori de 39-40 de grade, însă din cauza umidității ridicate și a radiației solare intense, temperatura resimțită de populație va fi mult mai mare.

Spre exemplu, în ziua precedentă, la o maximă de 38 de grade înregistrată la Calafat, indicele de disconfort termic a indicat o temperatură resimțită de 42 de grade.

Pe lângă căldura din timpul zilei, meteorologii anunță și nopți tropicale, în care temperaturile nu vor coborî sub 20 de grade, iar în sud și sud-vest se vor înregistra chiar minime care nu vor coborî sub 24 de grade.

ANM, despre emiterea codului roșu

ANM urmează să decidă joi dacă va emite un cod roșu de caniculă. În cazul confirmării, măsurile obligatorii ar include pauze în timpul programului pentru angajații care lucrează în exterior, cum ar fi în construcții, dar și distribuirea de apă potabilă și accesul la spații răcoroase.

Căldură,

Căldură. Sursa foto: Arhiva EVZ

Elena Mateescu a precizat că datele analizate până în acest moment au impus extinderea codului portocaliu pentru 12 județe din sud și sud-vest, inclusiv București. În cazul în care temperaturile depășesc pragul de 41-42 de grade, se va impune codul roșu.

O ușoară răcire la final de săptămână

Episoadele de caniculă vor continua cel puțin până vineri. În partea de sud a țării, se preconizează temperaturi de până la 38 de grade, în timp ce în nord se vor atinge maxime de 30 de grade.

Totodată, spre sfârșitul săptămânii sunt așteptate și fenomene de instabilitate atmosferică, în special în vest, centru, nord și zona montană.

Sâmbătă, valorile termice vor scădea ușor, oscilând între 23 și 34 de grade Celsius, însă senzația de disconfort va rămâne accentuată din cauza umezelii și a aerului încins acumulat în zilele anterioare, informează ANM.