ANM a emis o avertizare cod roșu de ploi torențiale. Lista cu localitățile care vor fi afectate de furtuni

ANM a emis o avertizare cod roșu de ploi torențiale. Lista cu localitățile care vor fi afectate de furtuni Sursa foto: Julia Sudnitskaya | Dreamstime.com

Administraţia Națională de Meteorologie (ANM) a emis o avertizare meteo de tip cod roşu, valabilă joi, 7 iulie, în intervalul 07.50 - 09.00. Meteorologii anunță ploi torențiale în zeci de localităţi din România.

Administraţia Națională de Meteorologie (ANM)  a emis, în această dimineaţă, o avertizare meteo cod roşu de ploi torenţiale în zeci de localităţi din sudul ţării.

Potrivit meteorologilor, sunt așteptate averse torențiale ce vor acumula peste 50 l/mp și frecvente descărcări electrice. În zona avertizată, în ultima oră s-au acumulat peste 40 l/mp.

Localitățile care vor fi afectate de avertizare meteo cod roşu:

Județul Giurgiu: Mihăilești, Ghimpați, Ogrezeni, Crevedia Mare, Buturugeni, Bucșani, Letca Nouă, Singureni, Grădinari, Clejani, Mârșa, Iepurești, Bulbucata;

Ne puteți urmări și pe Google News

Județul Teleorman: Videle, Orbeasca, Botoroaga, Călinești, Blejești, Vârtoape, Trivalea-Moșteni, Gălăteni, Băbăița, Mereni, Olteni, Vedea, Frăsinet, Rădoiești, Cosmești, Talpa, Scurtu Mare, Drăgănești de Vede, Drăcșenei, Săceni, Moșteni, Necșești, Purani, Sfințești, Crevenicu.

Avertizare nowcasting cod roșu de ploi torențiale însoțite de descărcări electrice

Mai multe localități din județele Giurgiu și Teleorman sunt vizate în dimineața zilei de joi, 7 iulie, de o avertizare nowcasting cod roșu de ploi torențiale însoțite de descărcări electrice, potrivit Administrației Naționale de Meteorologie.

Potrivit meteorologilor, până joi dimineață la ora 9.00, în aceste zone se vor semnala ”averse torențiale ce vor acumula peste 50 l/mp și frecvente descărcări electrice”. În același timp, până joi, la ora 12.00, Teleorman și Giurgiu, alături de București și alte 19 județe din nordul, centrul și sudul țării sunt vizate de o avertizare cod portocaliu de ploi și vijelii însoțite de descărcări electrice și grindină.

Rafalele vor depăși 70…80 km/h, iar ”în intervale scurte de timp sau prin acumulare cantitățile de apă vor depăși local 35…40 l/mp și pe arii restrânse 50…80 l/mp”.  În același timp 16 județe sunt vizate de o avertizare cod galben instabilitate atmosferică accentuată, tot până joi la ora 12.00.

Cum va fi vremea, joi, 7 iulie, în București

Potrivit prognozei transmise miercuri de ANM, în Capitală sunt așteptate astăzi, 7 iulie, ploi și vijelii. În intervale scurte de timp sau prin acumulare, se vor înregistra cantități de apă în medie de 10-15 l/mp; în unele cartiere se pot depăși 30-35 l/mp.

În cursul nopții de miercuri spre joi, temperatura minimă a fost de 18-20 de grade, iar în această dimineață temperatura a fost de 18 grade Celsius, potrivit ANM.