Într-o intervenție la Digi24, Anisie a precizat că la sesiunile speciale de la Evaluarea Națională și Bacalaureat, vor fi recunoscute eventualele probe pe care elevii care s-au retras din motive de sănătate au apucat să le dea.

Potrivit spuselor sale, elevii care își dau examenele în etapa specială nu vor fi prejudiciați în nici un fel și vor avea șanse egale cu ceilalți atât la admiterea în liceu, cât și la facultate, a asigurat ministrul educației. De pildă, pentru cei care susțin Evaluarea Națională, probele sesiunii speciale se încheie la 4 iulie, iar prima etapă a admiterii la liceu începe la 10 iulie. De asemenea, în centrele speciale care sunt pentru înscrierea elevilor de etnie romă sau pentru cei care vor să se înscrie la liceu în alt județ decât cel în care au absolvit, aceste înscrieri se vor face online, și nu în ședință publică”., a declarat ministrul educației, Monica Anisie, la Digi24.

Absolvenţii de gimnaziu şi de liceu care la Evaluarea Naţională şi la Bacalaureat vor avea temperatura peste maximul admis, vor fi în izolare sau carantină din cauza epidemiei de COVID-19, precum şi cei care nu vor participa din alte motive medicale se vor putea înscrie la sesiuni speciale ale acestor examene. Decizia a fost luată printr-un ordin al ministrului Educaţiei şi Cercetării, Monica Anisie.

Sesiunea specială a Evaluării Naţionale va începe pe 22 iunie cu înscrierea candidaților. Conform calendarului adoptat de Minister, între 22 și 26 iunie 2020 va avea loc înscrierea candidaţilor, pe 29 iunie 2020 se va da proba la Limba şi literatura română, pe 30 iunie 2020 va urma cea de Matematică, pe   iulie 2020 – Limba şi literatura maternă.

Rezultatele vor fi afișatre pe 2 iulie la ora 12.00, după care în aceiași zi, între orele 14,00 – 19,00 vor fi depuse contestațiile. Pe 4 iulie vor fi afișate rezultatele finale.

Calendarul sesiunii speciale a examenului naţional de Bacalaureat va începe pe 29 iunie.

Astfel, între 29 iunie și 3 iulie 2020 va avea loc înscrierea candidaţilor, iar pe 6 iulie 2020 se va da prima probă, la Limba şi literatura română – proba E a) – scris. Pe 2 iulie 2020 urmează proba obligatorie a profilului – proba E c) – scriss, pe 8 iulie 2020 – proba la alegere a profilului şi a specializării – proba E d) – proba scrisă, iar pe 9 iulie 2020 – Limba şi literatura maternă – proba E b) – proba scrisă

Pe 10 iulie 2020  vor fi afișate rezultatele, la ora 12,00, iar mai apoi, vor fi primite contestațiile, pe 10 iulie între orele 14,00 – 19,00. Pe 12 iulie 2020 urmează să fie afișate rezultatele finale.

Sesiunea ordinară a Evaluării Naţionale este programată în perioada 15 – 17 iunie, iar prima sesiune a Bacalaureatului 22 – 25 iunie.