Angenția Națională Antidrog își face bine temele. Se vor perfecționa în problematica asistenței sociale.

Angenția Națională Antidrog își face bine temele. Se vor perfecționa în problematica asistenței sociale.

Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Sector 6 (DGASPC) va instrui lucrătorii Agenţiei Naţională Antidrog cu problematica asistenţei sociale, în scopul îmbunătăţirii activităţii.

La cursul de pregătire profesională cu tema "Particularități ale lucrului cu tinerii din serviciile sociale", vor participa 20 de specialişti din cadrul Agenţiei Naţionale Antidrog, care lucrează direct cu copii și adulţi consumatori de droguri.În cadrul celor două zile de pregătire teoretică, vor fi predate noţiuni de bază legate de profilul beneficiarului de servicii sociale predispus la consumul de droguri, modalităţi de abordare a cazuisticii acestuia şi mijloacele de accesare a serviciilor sociale specifice. Acesta este unul dintre multiplele schimburi de experienţă care au avut loc între cele două instituţii la nivel de formare, fiecare dintre parteneri beneficiind de cunoştinţele şi experienţa celuilalt.

Pe parcursul anului 2018, specialişti ai Agenţiei Naţinale Antidrog au instruit numeroşi angajaţi ai DGASPC Sector 6 în problematica consumului de droguri la copii, adolescenţi şi adulţi. În urma acestui parteneriat care durează de mai mulţi ani, s-a reuşit promovarea schimbului de experienţă şi îmbunătăţirea comunicării, cu efecte pozitive asupra combaterii consumului de droguri pe raza Sectorului 6, în special în ceea ce priveşte populaţia tânără şi foarte tânără.

 

Ne puteți urmări și pe Google News