Când eram copil, prin anii 1960, încă mai exista pe la iarmaroace o tiribombă numită în mod bizar „Covorul fermecat”.

Era o roată orizontală de parchet lăcuit, care se învârtea din ce în ce mai tare, și pe care amatorii, așezați în fund, încercau să reziste cât mai mult forței centrifuge care îi zvârlea înafară.

În tentativa disperată de a-și conserva pozițiile precare, copiii în pantaloni scurți și doamnele fără ciorapi se alegeau adesea cu coapsele și pulpele înroșite de hârșitul cu lemnul nu întodeauna bine lustruit, dar asta nu reușea să strice distracția nimănui.

Angela Merkel are și ea pulpele roșii ca focul: de mai bine de două decenii, își târăște partidul, guvernul și întreaga Germanie din ce în ce mai spre stânga. Acum, este la un pas de a fi aruncată în afara „Covorului fermecat”.

„Suntem ultimul unicorn din Europa”, spunea Annegret Kramp-Karrenbauer, în decembrie 2019, despre Uniunea Creștin-Democrată (CDU), la instalarea sa în fruntea formațiunii.

Considerată urmașa lui Merkel, AKK voia să spună că CDU este ultimul „Volkspartei” european, „partid popular” care ambiționează să adune voturi de la toate grupurile sociale.

Tocmai această ambiție ar putea fi blestemul care să ducă, nu doar la extincția Unicornului, ci și la aruncarea în aer a întregii Uniuni Europene.

Când a demisionat din fruntea CDU, Helmut Kohl a lăsat un partid mare și solid, într-o Europă mai puternică decât oricând.

Astăzi, CDU a ajuns un uriaș cu picioare de lut, care se clatină periculos, sub loviturile primite din toate părțile.

În dreapta, conservatorii dezamăgiți de interminabilul derapaj spre stânga, emigrează în număr tot mai mare către Alternativa pentru Germania (AfD). Creată abia în 2013, aceasta a ajuns între primele trei formațiuni ale țării.

Dinspre stânga, Verzii îi atrag pe alegătorii cei mai cosmopoliți (ca să nu le spunem snobi) din CDU.

Partea proastă e că, în fața provocărilor, CDU pare că habar nu are încotro s-o apuce, orbecăind dintr-un zid în altul.

În Franța, cele două partide care au guvernat țara din 1958, s-au prăbușit la alegerile prezidențiale din 2017. Același fenomen s-a petrecut și în alte țări din Europa: Italia, Austria, Spania...

Germania părea ferită de această epidemie care ucidea fără milă marile partide tradiționale înființate după război. Era doar o impresie. A fost nevoie de un eveniment aparent minor – alegerile din landul Turingia – pentru ca totul să se spulbere asemenea unui castel de cărți de joc.

În regiunea din fosta RDG, deputații locali ai CDU s-au aliat cu cei ai AfD și cu liberalii de la FDP pentru a alege un președinte-ministru de land din partea Dreptei.

În acel moment, scena politică germană a explodat. Pentru că AfD este considerată o formațiune de „extremă dreapta” sau „nazistă”, care trebuie izolată ca un bolnav infectat cu coronavirus.

În ciuda faptului că AfD este un partid ce funcționează absolut legal, reprezentat în parlamentul federal și în cele regionale.

În ciuda faptului că, prin alianța din Turingia, deputații CDU au încercat să țină departe de putere Die Linke, un partid de stânga mult mai radical decât este AfD pe dreapta.