ZIUA MARILOR ÎNTÂLNIRI LA ÎCCJ. Andreea Cosma versus Mircea Negulescu. „Are ocazia să mă vadă, că nu m-a văzut demult”

ZIUA MARILOR ÎNTÂLNIRI LA ÎCCJ. Andreea Cosma versus Mircea Negulescu. „Are ocazia să mă vadă, că nu m-a văzut demult”

Deputatul PSD Andreea Cosma s-a prezentat astăzi la ÎCCJ pentru a fi audiată într-un dosar de corupție. La ÎCCJ este prezent și fostul procuror Mircea Negulescu, informează Antena3, care va afla dacă un dosar mai vechi pe care l-a avut va fi redeschis.

„Am citit ieri că s-a redeschis un dosar. Nu știu cine a făcut plângerea, dar știu că acolo a fost o situație specială. (...)Nu i-aș fi zis nimic, că nu am obligația să vorbesc cu dânsul, dar are ocazia să mă vadă, că nu m-a văzut demult. (...) Nu vreau să fac declarații, dar mă bucur dacă DNA dă la o parte oamenii care nu-i fac cinste și își alege doar procurori care merită”, a spus Andreea Cosma, după ce a aflat că DNA a cerut redeschiderea unui dosar pe numele lui Mircea Negulescu, acuzat că ar fi obținut prin fals un teren pe care îşi construieşte o vilă.