Anca Boagiu spune că Victor Ponta se laudă cu realizările sale din 2010-2012
- Marius Pandele
- 19 iulie 2012, 19:26
Vicepreşedintele PDL Anca Boagiu susţine că pe autostrada Bucureşti-Ploieşti şi tronsonul Cernavodă-Medgidia, inaugurate joi, se poate circula datorită muncii susţinute din ultimii doi ani, 2010-2012.
Fostul ministru al Transporturilor Anca Boagiu arată, într-un comunicat de presă că "la preluarea mandatului, în 2010, pe Bucureşti - Ploieşti, deşi era în lucru din 2007, procentul lucrărilor şi al exproprierilor era de sub 40%. Spre exemplu, sectorul Şos. Petricani - Centura Bucureşti a fost preluat cu un nivel al exproprierilor de 2%. În luna februarie a acestui an ajunsese deja la 35%".
Anca Boagiu susţine că a impus penalizări, respectiv 0,05% pe zi din valoarea lucrărilor rămase de finalizat, după ce nu a acceptat plata sumei de 80 de milioane de euro către constructori.
"Datorită măsurilor luate în mandatul meu, premierul Ponta a putut declara mândru că 15 milioane de lei se vor duce în Sănătate", subliniază vicepreşedintele PDL.
Ea susţine că pe Autostrada Soarelui, mai exact pe tronsonul Cernavodă-Medgidia, nu s-ar fi circulat în acest moment dacă nu ar fi reziliat contractul cu Colas.
"Rezilierea a adus economii la buget de 60 de milioane de euro (...) La preluarea mandatului, exproprierile pe tronsoanele aflate în lucru erau de maximum 27%! Stadiul fizic al lucrărilor era de 10%. Acelaşi procent îl aveau şi tronsoanele predate traficului anul trecut şi anume tronsonul Murfatlar - Constanta şi by - pass Constanţa. Ceea ce nu s-a realizat din 2007 când se făceau exproprierile cu sacoşa de bani la avocaţi şi falşi proprietari a fost posibil în 3 luni cu o legislaţie clară şi voinţa politică din partea PDL", mai arată Anca Boagiu în comunicat.