Răsturnare de situație în cazul uciderii stilistei Anamaria Suru. Cine este principalul suspect
- Alecu Racoviceanu
- 26 aprilie 2019, 18:37
Thriller-ul sfârșitului de săptămână vine din Reșița unde polițiștii și procurorii se pare că sunt la un pas de a rezolva un caz care la început părea că nu oferă cu generozitate indicii pentru prinderea criminalului.
Victima era foarte frumoasă. Asta se vede din poze. Știa că e foarte frumoasă. Asta se vede din zâmbetul superb de mulțumire afișat în fiecare din instantaneele publicate din abundență pe rețelele de socializare. Era iubită de cei din jur. Asta se vede, din păcate, din zecile de mesaje de durere postate de toți cei care au cunoscut-o.
Întoarcerea acasă. Un destin
Anamaria Cătălina Suru avea 29 de ani și trăia din ce-i aducea un salon de înfrumusețare deschis în Udine, Italia. Fata a ajuns în străinătate împreună cu părinții acum mulți ani. Din activitatea de hair-stilist, Ana putea să se întrețină foarte bine.
Toată viața ei e legată de Italia, de locul de baștină, orașul Reșița, legând-o, se pare, doar faptul că fratele ei, Călin, a rămas aici.
Venea rar în România, spun apropiații, dar acum, când în Italia a fost vacanța pentru Paștele catolic, ea a decis să-și viziteze fratele.
Părea o vacanță oarecare până joi, 18 aprilie, când Călin a anuțat la Poliție dispariția ei!
Au început căutări, împreună cu Poliția.
Oamenii erau îngrijorați pentru că fratele Anei avea o poveste ciudată.
În pădure la Secu
După patru zile de căutări, un echipaj de polițiști, însoțiți chiar în acel moment de Călin, potrivit unor surse judiciare, a găsit trupul Anei la 11 kilometri de casă, în pădurea de lângă localitatea Secu. Cele mai negre presimțirii se confirmau.
Călin le spusese anchetatorilor cărora le raportase dispariția că Ana a plecat spunând că nu mai vrea să trăiască, că se va sinucide. Potrivit spuselor lui, înainte vorbise la telefon cu cineva.
La mică distanță de locul unde era trupul fetei s-a găsit mașina ei și apoi, după încă două zile de cercetări criminalistice, s-a găsit și telefonul Anei.
Bomba legistului
Povestea lui Călin părea să se confirme printr-un singur amănunt, fata avea tăieturi pe mâini, ca și cum ar fi încercat să se sinucidă.
Criminaliștii, însă, ca în fiecare caz, au continuat cercetarea trupului. La morgă, după autopsie, s-a constatat că Ana avea răni pe care nu putea să le facă singură. Lovituri puternice, care-i afectaseră organele interne și una, cea mai dură, la cap.
Procuratura Caraș-Severin a emis atunci un comunicat din care rezultă clar că Anamaria Cătălina Suru fusese ucisă și că se fac cercetări pentru prinderea criminalului.
Din acel moment, informațiile oficiale lipsesc, așa cum e și normal pentru un caz de omor în care nu se cunoaște numele autorului. Totuși, pare că fata a fost ucisă în altă parte și apoi trupul i-a fost adus în pădure, unde i s-a înscenat (prost) o sinucidere. Vedem dacă ancheta va confirma această versiune.
Dar colegii de la Express de Banat, care au urmărit cu atenție cazul, au publicat un material în care fac niște afirmații foarte grave, clare, care par să fie bazate pe discuții cu surse judiciare. Le reproduc:
Un singur suspect
”Deocamdată, fapta e cu autor necunoscut, deci criminalul e în libertate. Anchetatorii nu caută foarte departe de pădurea de la Secu. Practic, Călin Blidariu e astăzi singur pe lista suspecților. Nimeni altcineva nu a intrat în atenția anchetatorilor, nu s-a identificat niciun mobil al crimei, nu s-a identificat vreo persoană care să vrea să-i facă rău tinerei. Semne de întrebare sunt nu multe, foarte multe. La fel de multe precum sunt și lucrurile clare:
Fratele stilistei Anamaria Suru
– Călin este ultima persoană care a văzut-o pe Ana în viață – Tot Călin a găsit-o, potrivit propriei declarații date ziariștilor de la Adevărul, însoțit fiind în acel moment de doi polițiști – În susținerile sale au apărut destule contradicții – La domiciliul său au fost efectuate percheziții și tot de acolo au fost ridicate probe – Călin a avut obiecții vizavi de modul în care polițiștii judiciari au ridicat probe din casa sa – De sub unghiile lui Călin au fost prelevate probe ADN – Călin se încăpățânează să argumenteze o sinucidere, deși autopsia a confimat că e crimă – Călin a primit interdicția de a lua legătura în vreun fel, imediat după descoperirea cadavrului, cu iubita lui, Raluca Pârvu, despre care susține că l-a însoțit când și-a căutat sora – Despre Călin Blidariu lumea are în general o părere bună, e un tip bine văzut în societate, lucrează în farmacia Spitalului Județean din Reșița, dar sunt destule momente în care devine un tip violent, extrem de violent – Actuala sa iubită, Raluca Pârvu, s-a prezentat la mijlocul lunii martie la medicul legist, cu mâna ruptă. Parchetul de pe lângă Judecătoria Reșița a deschis un dosar penal pentru loviri și alte violențe, iar pe rolul Judecătoriei Reșița s-a aflat o solicitare pentru emiterea unui ordin de protecție. În 18 martie însă, la trei zile după depunerea cererii, Raluca Pârvu a renunțat la solicitarea pentru emiterea ordinului de protecție, ordin prin care, inițial, cerea ca iubitul său să nu se poată apropia de ea – Ieri, în 25 aprilie, la judecătoria Reșița a fost înregistrată, la solicitarea Ralucăi Pârvu, o altă cerere pentru obținerea ordinului de protecție. Termen de judecată: 6 mai!
Foto: Anamaria Suru
– Oamenii legii au lecturat în aceste zile un dosar de arhivă. E vorba despre cazul în care partenera de viață a lui Călin Blidariu din urmă cu mai mulți ani a pierit într-o mașină cuprinsă de flăcări. Un caz misterios, închis poate prea repede la vremea respectivă! Călin ar fi scăpat atunci doar cu o arsură superficială la picior! – Organele de cercetare penală au readus în discuție și povestea de dragoste dintre Călin Blidariu și Camelia. Accident rutier cumplit, cu tânăra în stare foarte gravă, dar totodată și cu măsuri de pază și securitate luate în sediul Finanțelor Publice după o bătaie cruntă pe care Călin i-a aplicat-o Cameliei la locul de muncă – În discuție a fost adus și un alt episod violent, care ar fi avut loc la Fizeș, unde o altă iubită a lui Călin ar fi fost bătută cu levierul, în timp ce ținea mâinile pe mașină – Susținerile lui Călin Blidariu seamănă mai degrabă cu o serie întreagă de alibiuri atent pregătite – În toate momentele cheie ale acestui scenariu horror, Călin Blidariu a evitat să fie vreodată singur – Călin recunoaște în fața cunoscuților că s-a certat înainte de nenorocire cu sora sa, motivul fiind fostul iubit al acesteia, pe care nici fratele, nici familia Anei nu-l acceptau – Călin a intrat adânc în viața Anei, a încercat să o despartă de iubitul său prezentându-i dovezi de infidelitate – Fotografiile de pe pagina de socializare a lui Călin sugerează o apropiere foarte mare față de sora sa, considerată de mulți exagerată – Călin e pasionat de off-road, cunoaște împrejurimile, traseele din păduri pe care deseori își consumă adrenalina
Foto: Anamaria Suru
Și lista poate continua. Dar mai sunt și alte lucruri de reținut, care pot schimba scenariul într-unul mai puțin șocant. Cum ar fi faptul că fratele Anei, Călin Blidariu, este cel care a cerut să fie testat cu poligraful, iar rezultatul nu-l incriminează cu absolut nimic!
Oamenii legii lucrează neîncetat, probele concludente par a fi puține spre deloc, semn că nimic nu a fost întâmplător, ci bine gândit, dar probele ADN ar trebui să fie suficiente pentru a se elucida misterul, pentru a se afla criminalul! Călin Blidariu se bucură de prezumția de nevinovăție, simplul fapt că i s-a cerut să răspundă la mai multe întrebări, că a fost amprentat sau că i s-a cotrobăit casa nefăcându-l vinovat de nimic!
„Am găsit maşina, ne-am uitat în jurul maşinii şi de disperare am început să o strig. Nici nu ştiu ce am vrut. Să-mi răspundă ea. Am strigat vreo 10 minute, nu ştiu exact, după care m-am uitat pe marginea prăpastiei, că e şi o prăpastie acolo şi am văzut-o, aşa la vreo 15 metri de mine. Am văzut bluza şi pantalonii, şi am strigat la ceilalţi. Dar nu ne-au lăsat poliţiştii să ne mai apropiem. Au întors-o şi ne-am uitat aşa de la distanţă. Cât era cu faţa în jos nu se vedea deloc sânge. Doar puţin pe mâini. Când au întors-o, am văzut că era plină de sânge”, a povestit fratele tinerei, pentru Adevărul.”