Anamaria Gavrilă: După operațiunea anularea alegerilor și un președinte numit, vine spargerea Opoziției
- Raluca Dan
- 20 mai 2025, 20:39

În aceeași zi în care deputatul Andrei-Ionuț Teslariu, ales pe listele Partidului Oamenilor Tineri (POT), a declarat că se va alătura grupului parlamentar al Partidului Național Liberal, liderul POT, Anamaria Gavrilă, a scris un mesaj pe rețelele de socializare.
Mesajul postat de Anamaria Gavrilă
Andrei-Ionuț Teslariu a fost ales deputat pe listele POT, dar a demisionat și a devenit deputat neafiliat. Marți, el a anunțat că se va alătura grupului parlamentar al PNL din Camera Deputaților.
„După operațiunea anularea alegerilor și un președinte numit, urmează spargerea opoziției. Felicitări celor care vor sta drepți și vor continua în credință și în Misiunea de Român”, a scris lidera partidului, pe Facebook.
Deputatul a ales PNL
În urma anunțului făcut, fostul deputut POT a explicat că a luat această decizie deoarece „România are nevoie de un partid de centru-dreapta decent, cu bun simț”. De asemenea, el a subliniat că nu a primit nimic în schimbul aderării sale la PNL.
„Eu consider că România are nevoie de un partid de centru-dreapta decent, cu bun simț, așezat, bazat strict pe idei și pe logică. Nu am pus niciun fel de condiție, doar vreau să mă implic, vreau ca perioada în care stau în Parlament să fie una cu proiecte și să fie una serioasă și să producem ceva, în primul rând pentru cei din județul Vaslui, pentru că eu sunt deputat de Vaslui, și atunci consider că este necesar să facem ceva pentru cei din Vaslui”, a spus acesta, la Parlament, potrivit Agerpres.
De ce a părăsit Teslariu partidul POT
Teslariu a explicat că a părăsit POT deoarece consideră că „direcția care mergea partidul nu mai are legătură cu ceea ce a fost la început”, adăugând că acesta se îndreaptă acum în „direcția greșită”.
„Doctrina PNL este una cu care mă identific, o doctrină conservator-liberală. Reforma administrativă pe care domnul Bolojan vrea să o facă a fost unul dintre motivele pentru care eu m-am alăturat PNL, văzând și știind cumva activitatea dumnealui de la Oradea. (...) Consider că dacă o să fie numit prim-ministru, o să fie un prim-ministru foarte bun”, a spus acesta.