Analiză explozivă. Ce se întâmplă cu afacerile României? Cifre istorice
- Florian Saiu
- 5 februarie 2020, 06:45
România se apropie de finalul ciclului de creștere post criză, potrivit ultimelor date primite de la Registrul Comerțului și interpretate de analiștii KeysFin în studiul „Trending Business”. Astfel, în 2019, România a ajuns la performanța de a avea cel mai mic număr de insolvențe din istorie (6,5 mii), respectiv cu 27% mai mic față de 2018 și cu 67% față de 2009. De asemenea, o altă cifră record este și cea a entităților economice active (companii și PFA-uri) care a însumat 1,36 milioane de entități în România, în 2019.
„Economia românească dă semne clare că se apropie de finalul ciclului de creștere post criză. De la maximul istoric, de 29,6 mii de insolvențe atins în 2013, scăderea din 2019 este de 78% și estimăm că o dată cu decelerarea economiei ar putea reprezenta minimul ciclului, urmând să se stabilizeze în jurul pragului de 6 mii în 2020”, apreciază Roxana Popescu, Managing Director al KeysFin, unul din cei mai importanți furnizori de soluții de business information din România.
Evoluția numărului de companii nou-create și a celor închise în 2019
În 2019, în România au fost înființate 134,2 mii de entități economice, pe când numărul afacerilor care s-au închis (dizolvări plus radieri) este de 135,7 mii, sporul natural fiind așadar unul ușor negativ.
Ca dinamică a ultimilor 10 ani, numărul companiilor deschise a crescut cu 16%, în timp ce numărul celor închise a crescut cu 117,5%. Decalajul dintre cei doi indicatori poate fi explicat și prin faptul că numărul radierilor și dizolvărilor este puternic influențat de măsurile administrative (spre exemplu, în 2010 au fost cuprinse aproximativ 127.294 radieri pentru neexercitarea dreptului de opțiune în una din formele prevăzute de OUG 44/2008 - sancționată cu radierea din Registrul Comerțului).
Tendința de curățare a economiei
Cu toate acestea, tendința de consolidare, poate chiar de curățare a economiei este evidentă după avansul de peste 117,5% față de 2009, la 135,7 de mii de afaceri închise în 2019.
Ca pondere din total entități active, rata companiilor închise a fost de 9,9% și este aproape egală cu cea a celor nou înființate în 2019 și reprezintă un semnal clar al apropierii de finalul de creștere post-criză.
Numărul entităților active, la maxim istoric
Numărul entităților economice active din România a crescut cu 3% față de 2018, cu 16,5% față de 2015 și a fost cu 32% peste nivelul din 2009, la 1,36 milioane de profesioniști la sfârșitul lui decembrie 2019, maximul ultimilor 10 ani.
Pe segmente, la sfârșitul lui 2019, existau 378,7 mii de PFA-uri active (28% din total) versus 985 mii de companii (72% din total). Ca dinamică în ultimii 5 ani se observă o preferință în creștere pentru companii (avans de 27%) în detrimentul PFA-urilor (scădere de 4%).