Noi măsuri împotriva fumatului. Se vor da amenzi uriașe

Noi măsuri împotriva fumatului. Se vor da amenzi uriașefumat interzis / Sursa foto: Padja Emaruchi | Dreamstime.com

Vizate de aceste noi măsuri sunt persoanele fizice care fumează în spațiile publice închise, la locul de muncă, precum și în mijloacele de transport în comun. Încălcarea acestor reguli vine cu amenzi usturătoare.

Persoanele fizice care fumează în toate spaţiile publice închise, riscă amenzi mari.  Vizați de această nouă măsură sunt și elevii care fumează în incinta unităților școlare.

Amenzi pentru fumători

Cei care fumează în spaţiile închise de la locul de muncă sau în mijloacele de transport în comun, riscă amenzi uriașe. De asemenea, cei care își aprind țigara în spațiile de joacă pentru copii, pot fi sancționate.

Excepţie fac spațiile în care sunt cazate persoanele private de libertate. Cetățenii care încalcă aceste reguli pot primi amenzi cuprinse între 100 și 500 de lei.

Măsurile vizează combaterea efectelor consumului de tutun

Măsurile noi pentru fumători sunt cuprinse într-un amendament la un proiect care vizează combaterea efectelor consumului de tutun. Acesta a fost adoptat deja de Senat. Astfel, persoanele care fumează în spații publice, în locurile de joacă pentru copii sau în mijloacele de transport, riscă amenzi uriașe.

Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Legii nr.201/2016 privind stabilirea condiţiilor pentru fabricarea, prezentarea şi vânzarea produselor din tutun a fost iniţiată de deputaţii PSD. Amendamentul a fost susținut și  de unul dintre senatorii USR.

Noi măsuri împotriva fumatului. Se vor da amenzi uriașe

Amenzi pentru fumători. Sursa foto: Arhiva EVZ

Amenzi pentru elevii care fumează în școli

Elevii care fumează în incinta unităților școlare sunt pasibili de  amenzi. Totodată, cei care comercializează tutun prin serviciile de curierat trebuie să respecte noi reguli. Coletele care conțin produse din tutun trebuie să fie inscripționate lizibil.

„ Atenţie! Acest pachet conţine produse din tutun şi/sau produse care conţin nicotină.”, mesajul care va fi inscripționat pe toate coletele livrate pe teritoriul României, arată amendamentul.

Elevii nu vor avea acces în cadrul unităților de învățământ nici cu țigările electronice. În caz contrar, aceștia riscă amenzi de până la 500 de lei.

„Se interzice pentru elevii din toate unităţile de învăţământ fumatul, precum şi utilizarea tuturor categoriilor de produse care conţin tutun, a ţigaretelor electronice, a flacoanelor de reumplere pentru ţigaretele electronice şi a dispozitivelor electronice pentru încălzirea tutunului", prevede amendamentul.

În cazul persoanelor juridice sunt aplicate amenzi mult mai mari, în cazul în care se încalcă aceste reguli. Acestea pot ajunge până la 10.000 de lei. De asemenea, în astfel de cazuri poate fi suspendată și activitatea firmei pentru o perioadă de 30 de zile.