Ambasadorul SUA în România, motiv de contre între Senat și Donald Trump

Ambasadorul SUA în România, motiv de contre între Senat și Donald Trump

Președintele SUA, Donald Trump, l-a nominalizat, la finalul anului 2018, pe Adrian Zuckerman ca ambasador în România, însă Senatul a retrimis propunerea președintelui, din considerente procedurale.

Regulamentul spune că „nominalizările care nu au fost nici confirmate şi nici respinse pe parcursul sesiunii în care au fost făcute nu pot fi examinate în nicio sesiune ulterioară fără a fi înaintate din nou Senatului de către preşedinte’’. 

Propunerea de ambasador a fost trimisă Senatului încă de la sfârșitul lui iulie 2018, însă nu a fost confirmată, iar Congresul american a început, odată cu noul an, o nouă sesiune, în urma alegerilor de la jumătate de mandat desfăşurate în luna noiembrie.

Zuckerman, de profesie avocat, a emigrat în SUA în anii ,60, la vârsta de 10 ani, și vorbește fluent limba română, se arată în prezentarea de pe site-ul Casei Albe. Hans Klemm, actualul ambasador al SUA în România, se află în funcție din septembrie 2015 și își va termina mandatul după ce Senatul va lua o decizie în acest sens.