Directorul general Interagro, amanta omului de afaceri Ioan Niculae aflat în arest, a ajuns la DIICOT. Nicoleta Toncea este citată pentru a da explicaţii în dosarul Gaze Ieftine în care Ioan Niculae şi fostul ministru al Economiei, Adrian Videanu sunt cercetaţi penal.
Partenera omului de afaceri Ioan Niculae a fost citată de procurori pentru a oferi explicaţii în dosarul Gaze Ieftine şi a fost anunţată totodată că este inculpată în acelaşi dosar. Aceasta este acuzată ca l-ar fi ajutat pe omul de afaceri să îşi ascundă averea, în vederea evitării punerii sub sechestru a bunurilor acestuia.
Săptămâna trecută şi principalii inculpaţi ai acestui dosar, Ioan Niculae şi fostul ministru al Economiei, Adriean Videanu, au fost audiaţi.
Fostul ministru al economiei este acuzat că ar fi semnat trei memorandumuri prin intermediul cărora ar fi favorizat grupul de firme condus de Ioan Niculae. Potrivit procurorilor, aceste ordine ar fi obligat Romgaz să funcţioneze în interesul anumitor societăţi private, prin livrarea de gaz la preţuri preferenţiale, aducând un prejudiciu de peste 60 de milioane de euro.
Ioan Niculae se află la închisoare din 2015, în urma unei condamnări definitive la doi ani și lase luni de închisoare în dosarul „Mită pentru PSD”, potrivit DIGI 24.