Amânați-vă vacanța la mare. După 30 iunie nu veți mai merge bară la bară până la Constanța. VEZI motivul
- Marius Pandele
- 31 martie 2012, 19:12
Ministrul Transporturilor și Infrastructurii, Alexandru Nazare, a declarat ieri că la 30 iunie va fi dată în folosință ultima porțiune a autostrăzii București-Constanța, cea între Cernavodă și Medgidia.
Deocamdată ar urma să se circule pe o singură bandă, urmând ca pe tronsonul dintre Medgidia și Constanța să se poată circula pe două benzi.
”Am avut discuţii intense cu constructorul, în ultimele două săptămâni. Am fost aici, am analizat stadiul lucrărilor. E adevărat că au fost nişte dubii legate de soluţia de execuţie. Între timp dubiile s-au elucidat, ne-am lămurit şi care este data de dare în folosinţă. Este cea anunţată anul trecut: 30 iunie”, a afirmat Nazare, citat de Agerpres.
Laude, dar și amenințări pentru constructori
Ministrul a încercat să pună și o oarecare presiune pe constructori. ”Dacă nu, avem metodele deja testate anul trecut prin care o să-i forţăm să îşi facă treaba. Înştiinţări de remediere, penalităţi etc. Ce este important de subliniat este că ordinul de începere a lucrărilor a fost dat în octombrie anul trecut şi înseamnă că au avut câteva luni la dispoziţie. Progresul pe ambele tronsoane este în grafic, până acum. Esenţial de acum încolo este să menţină ritmul”, a mai spus acesta.
Mai mult, potrivit oficialului, cel mai târziu din anul 2016 se va putea circula pe autostradă de la Constanța la granița de vest a României, de la Nădlac. O estimare îndrăzneață, dacă ne raportăm la ritmul de până acum al finalizării autostrăzilor din țara noastră. CITIȚI ȘI:
- Vom merge pe autostradă până la mare, dar numai de la 1 august