Calculele preliminare date duminică publicităţii arată că temperatura medie înregistrată în această perioadă a fost cu 1,1 grade Celsius mai mare decât în epoca preindustrială.

În comparaţie cu intervalul precedent de cinci ani, temperaturile medii au fost mai ridicate cu 0,2 grade Celsius, se precizează în raportul WMO.

Datele au fost publicate cu o zi înainte de debutul unui summit pe probleme climatice, la New York, organizat de secretarul general al ONU, Antonio Guterres.

Pentru a îndeplini obiectivul de menţinere a creşterii temperaturilor globale sub 2 grade Celsius până în 2100, eforturile pentru reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră vor trebui triplate, spune directorul general al WMO, Petteri Taalas.

Manifestările şi impactul schimbărilor climatice – cum ar fi creşterea nivelului mărilor, topirea gheţarilor şi fenomene meteorologice extreme – au crescut în intervalul 2015-2019, potrivit raportului WMO.

Te-ar putea interesa și: