Altercație lângă patiseria Amzei. Un bărbat a fost încătușat
- Bianca Ion
- 23 august 2026, 20:05
Patiseria Amzei. Sursă foto: Instagram
Polițiștii Capitalei au intervenit duminică, 23 august, în Piața Amzei, după izbucnirea unui conflict între mai multe persoane aflate în apropiere de patiseria Amzei, devenită cunoscută recent în contextul așa-numitului „război al merdenelelor”. Un bărbat de 52 de ani, aflat în stare de ebrietate, ar fi încercat să agreseze o femeie, iar în timpul incidentului a fost folosit un spray iritant-lacrimogen.
Incidentul s-a produs duminică în Sectorul 1 al Capitalei, în apropierea patiseriei din Piața Amzei unde mai multe persoane așteptau la coadă.
Poliția Capitalei a transmis precizări după apariția în spațiul public a unor imagini și informații despre conflict.
Cum a început scandalul de lângă patiseria Amzei
Potrivit primelor verificări, conflictul ar fi pornit după ce un bărbat de 52 de ani, aflat în stare vădită de ebrietate, ar fi abordat două femei și le-ar fi cerut bani. Polițiștii susțin că acesta le-ar fi adresat și injurii.
„Având în vedere imaginile și informațiile apărute în spațiul public cu privire la un conflict spontan între mai multe persoane, produs pe o stradă din Sectorul 1 al Capitalei, facem următoarele precizări:
Astăzi, 23 august 2026, polițiștii din cadrul Secției 1 Poliție au fost sesizați, prin Sistemul Național Unic pentru Apeluri de Urgență 112, cu privire la faptul că, la adresa indicată, are loc un conflict între mai multe persoane. Polițiștii s-au deplasat de îndată la fața locului, unde au identificat persoanele implicate.
Din primele verificări efectuate a reieșit faptul că un bărbat, în vârstă de 52 de ani, aflat în stare vădită de ebrietate, ar fi abordat două femei, cărora le-ar fi solicitat bani și le-ar fi adresat injurii. Ulterior, una dintre femei ar fi refuzat să îi ofere bani, iar bărbatul ar fi încercat să o agreseze fizic. În acest context, partenerul femeii ar fi intervenit pentru a-l îndepărta, iar aceasta ar fi folosit asupra bărbatului un spray iritant-lacrimogen.
La fața locului s-a deplasat și un echipaj medical, însă persoanele implicate au declarat că nu au suferit leziuni și nu necesită îngrijiri medicale”, a transmis Poliția Capitalei.

politia / sursa foto. dreamstime.com
Bărbatul a fost imobilizat și încătușat
Persoanele implicate în conflict nu au dorit să depună plângere.
Polițiștii au decis însă să îl imobilizeze și să îl încătușeze pe bărbatul de 52 de ani, pentru înlăturarea stării de pericol și prevenirea unor noi incidente.
Acesta a fost ulterior transportat la o unitate medicală pentru acordarea de îngrijiri.
Sprayul iritant-lacrimogen a fost ridicat de polițiști
Sprayul folosit în timpul altercației a fost ridicat de oamenii legii.
Polițiștii continuă verificările pentru a stabili toate împrejurările în care s-a produs incidentul din Piața Amzei.
Conflictul a avut loc în zona patiseriei „La Nea Mihai”, devenită cunoscută recent după aglomerația și cozile formate în contextul fenomenului numit „războiul merdenelelor”.