Toamna aduce un risc pe care șoferii îl ignoră, dar greșesc

Toamna aduce un risc pe care șoferii îl ignoră, dar greșescToamnă. Sursa foto: Freepik

Odată ce vine toamna, șoselele se umplu de frunze căzute, iar când acestea se udă devin una dintre cele mai subestimate pericole pentru șoferi.

Cei mai mulți șoferi ignoră pericolul reprezentat de frunzele care cad toamna

Specialiștii în siguranță rutieră atrag atenția că un covor de frunze umede poate reduce aderența la un nivel comparabil cu cel al gheții negre, mai ales în curbe, la frânare sau la demaraj.

Problema apare în special după ploi ușoare sau în diminețile cu rouă. Frunzele formă o peliculă alunecoasă între anvelopă și asfalt, iar efectul este cu atât mai periculos cu cât stratul este mai gros și mai compactat de traficul intens.

Spre deosebire de o carosabil pur și simplu ud, unde șoferul se așteaptă la o aderență redusă, frunzele induc o falsă senzație de siguranță: drumul pare uscat pe alocuri, dar în zonele acoperite mașina poate derapa brusc.

Cele mai frecvente situații de risc sunt:

  • frânarea de urgență pe trecerile de pietoni acoperite de frunze;
  • abordarea curbelor cu viteză moderată, dar pe carosabil „murdărit” de vegetație;
  • demarajul de pe loc, mai ales la vehiculele cu tracțiune față;
  • depășirile pe drumuri secundare, unde frunzele se acumulează mai ușor.
Toamna

Toamnă. Sursa foto: Pixabay

Poliția rutieră și instructorii auto recomandă reducerea vitezei imediat ce apar zone cu frunze umede, mărirea distanței de siguranță față de mașina din față și evitarea manevrelor bruște.

Anvelopele joacă un rol esențial: cele cu profil uzat sau cele de vară, folosite după scăderea temperaturilor, amplifică riscul. Chiar și un set de anvelope bune pierde din eficiență pe un astfel de strat.

Toamna aduce condiții de drum înșelătoare

În plus, frunzele umede pot masca gropi, denivelări sau marcaje rutiere, iar noaptea reflectă greu farurile, reducând vizibilitatea. În orașe, problema este accentuată pe străzile cu arbori bătrâni, unde serviciile de salubritate nu reușesc întotdeauna să adune frunzele la timp.

Toamna nu aduce doar peisaje frumoase, ci și condiții de drum înșelătoare. Frunzele umede nu arată spectaculos ca zăpada sau gheața, însă pot provoca aceleași efecte: pierderea controlului asupra direcției și distanțe de frânare mult mai lungi.

Șoferii care adaptează stilul de condus la aceste condiții reduc semnificativ riscul de accident.