Alexei Navalnîi spune despre Putin că este „otrăvitorul chiloților”

Alexei Navalnîi spune despre Putin că este „otrăvitorul chiloților” Aleksei Navalnii. Sursa foto: arhiva EVZ

Opozantul rus Alexei Nvalnîi a descris aducerea sa, marți, în fața instanței, ca o tentativă de a „speria milioane” de ruși. Navalnîi a lansat un adevărat rechizitoriu la adresa lui Vladimir Putin.

„Cel mai important lucru în acest proces este să sperie un număr imens de oameni. Închidem unul pentru a speria alte milioane”, a lansat Nvalnîi.

Alexei Navalnîi ar putea fi închis doi ani și jumătate pentru că a încălcat, potrivit autorităților, condițiile controlului său judiciar.

Alexei Navalnîi a reamintit de arestarea a mii de oameni în timpul recentelor manifestații reprimate cu brutalitate de poliție.

Ne puteți urmări și pe Google News

„Nu veți putea închide o țară întreagă”

El a spus că speră ca din ce în ce mai mulți oameni să realizeze că „încarcerarea a milioane sau sute de milioane de oameni este imposibilă”.

„Când își vor da seama, și va veni acel moment, nu veți putea închide o țară întreagă”, a spus Navalnîi, scrie La Presse.

De asemenea, disidentul l-a acuzat din nou pe președintele Vladimir Putin că a ordonat otrăvirea cu un agent neurotoxic, vara trecută.

Alexei Navalnîi spune despre Putin că este „otrăvitorul chiloților”. Disidentul l-a numit și „mica creatură din buncăr”

Vladimir Putin „va intra în istorie ca otrăvitorul chiloților”, a izbucnit el, făcând o aluzie la modul în care ar fi fost otrăvit.

Navalnîi a reamintit în discursul său de investigațiile sale făcute publice online, implicând serviciile de securitate (FSB), anchete pe care Kremlinul le neagă.

„Am arătat și am demonstrat că Putin, prin intermediul FSB, a comis această tentativă de asasinat. Și nu sunt singura lui victimă. Mulți o știu acum. Alții o vor afla și asta o înnebunește pe această mică creatură în buncărul ei”.

„Otrăvitorul chiloților”

Potrivit lui Navalnîi, otrava, care aproape l-a ucis, a fost pusă pe partea din față a chiloților săi, luați din hotel, în timp ce se afla într-o călătorie în orașul siberian Tomsk.

Trei laboratoare occidentale au stabilit că Alexei Navalnîi a fost otrăvit cu o substanță din familia Noviciok. O substanță neurotoxică mortală dezvoltată în vremea URSS.

Moscova a negat constant orice legătură cu tentativa de asasinare a lui Navalnîi.

Foto: Khodorkovsky Communications Center