Alexandru Rafila, reacție după protestele AUR. Ce regim va avea vaccinarea

Alexandru Rafila, reacție după protestele AUR. Ce regim va avea vaccinarea Alexandru Rafila Sursa foto: Arhiva EVZ

Alexandru Rafila a făcut o serie de comentarii cu privire la protestele desfășurate la Ministerul Sănătății de AUR și a furnizat explicații pentru actele normative aflate în prezent în dezbatere publică.

Alexandru Rafila a punctat că îi pare rău de faptul că există foarte mulți oameni care fac afirmații eronate și care, de fapt, nici măcar nu au citit actul normativ.

Astăzi, sute de manifestanți s-au adunat în fața Ministerului Sănătății pentru a-și exprima opoziția față de vaccinarea obligatorie. În cadrul protestului, a fost prezent și reprezentanții partidului AUR.

Unul dintre protestatari s-a urcat pe fațada clădirii, însă după o serie de negocieri care au durat câteva ore, jandarmii l-au convins să coboare în siguranță.

Ne puteți urmări și pe Google News

Alexandru Rafila dă asigurări că vaccinarea nu va fi obligatorie

„Nu am primit o delegație a protestatarilor, pentru că nu avem perioada asta dezbaterea publică acest proiect de hotărâre de Guvern, iar protestatarii protestau susținând punctul de vedere de fapt al Ministerului Sănătății care este foarte clar.

Nu încercăm în niciun fel să impunem vaccinarea, ci doar să explicăm, să asigurăm condițiile materiale și profesionale pentru că ea se desfășoare în condiții de siguranță.

Eu înțeleg să existe un protest care să aibă un sens, dar să minți oamenii să vină la un protest, oameni care cu siguranță nu au citit acest proiect de lege și din păcate, unii parlamentari de la AUR, împreună cu președintele lor a făcut acest lucru în mod deliberat.

Mi se pare incalificabil și lipsit de orice fel de demnitate și de responsabilitate politică”, a declarat ministrul Sănătății.

Alexandru Rafila a spus că poate purta discuții cu persoane serioase, care aduc argumente valide în dezbatere. Totuși, el a subliniat că nu se poate angaja într-un dialog cu cei care perpetuu afirmă neadevăruri și contestă acte normative în faza de transparență decizională.

Mai mult decât atât, ministrul a adăugat că în această zi a avut loc dezbaterea publică, iar ulterior, George Simion a menționat că se referă la un proiect de lege prezent în Parlament din 2017, care nu a mai fost abordat în discuții în ultimii șase ani.

Sursa foto: INQUAM_Photos

Ministrul Sănătății acuză că George Simion ar fi organizatorul protestelor

Ministrul a spus că probabil acest aspect l-a determinat pe George Simion să se distanțeze de acea manifestare, însă a subliniat că nu s-a produs nicio formă de disociere.

Din timpul dimineții, erau deja mașini cu sigla AUR parcate în zona adiacentă Ministerului Sănătății, ceea ce denotă că participarea lor nu a fost deloc întâmplătoare. Încă de la ora 9.00, aceste vehicule erau prezente în parcarea lângă Ministerul Sănătății.

E clar că ei au fost organizatorii acestui eveniment împreună cu alții, probabil, dar asta nu înseamnă că nu au responsabilitate în ceea ce privește acest eveniment care pune în pericol sănătatea publică. Minte lumea, ăsta este adevărul”.

Rafila a mai adăugat la Antena 3 CNN că dacă nu se spun lucrurilor pe nume, se creează un climat de tensiune și instabilitate în societate în detrimentul sănătății publice.