Potrivit lui Alexandru Petrescu, Gazul natural lichefiat (GNL) poate fi parte a unei soluții de tranziție, pe termen mediu, dar autonomia energetică la nivelul UE este preferabilă oricărei dependențe de furnizori externi arealului economic european.

Impactul gazului natural lichefiat asupra climei nu poate fi neglijat, fiind consumator masiv de energie și pentru că prin deschiderea piețelor mondiale împinge întotdeauna producția în amonte, dar și pentru că în lanțul său valoric creează scurgeri de metan.

Alexandru Petrescu, fost director general al companiei Nationale Posta Romana S.A. și fost ministru al Economiei, a desfășurat o analiză detaliată, în postarea publicată pe pagina sa de Facebook, în legătură cu faptul că politica de independență energetică este foarte costisitoare, iar economiștii arată că la această se adaugă și prețul tranziției ecologice, „Greenflation”, care ne afectează pe termen lung.

Constrângerile geopolitice şi conflictul ucrainean au evidenţiat dependenţa Europei de gazul rusesc

„Accesul statelor membre la gaz lichefiat este de multe ori folosit în a argumenta strategii cu efect pe termen scurt. Constrângerile geopolitice şi conflictul ucrainean au evidenţiat dependenţa Europei de gazul rusesc importat prin conducte care traversează mai multe ţări din câmpurile de extracţie ale Rusiei. Mai multe ţări sunt direct afectate, inclusiv Ungaria, Bulgaria şi Germania. Perturbările recente ale magistralelor de transport de gaze necesită soluţii alternative.

De şase sute de ori mai puțin voluminos decât în ​​stare gazoasă, transportul GNL maritim permite flexibilitatea aprovizionării pe distanţe foarte mari prin diversificarea surselor: Qatar, Algeria, Nigeria, Statele Unite.

Mai flexibil decât o conductă de gaz a cărei infrastructură traversează mai multe ţări cu riscuri geopolitice şi blocaje precum cele experimentate pentru gazul North Stream 1 & 2, transportatorul de GNL poate obţine aprovizionare din orice ţară care are terminale de lichefiere criogenica.

În faţa deciziei ţărilor europene de a-şi reduce drastic dependenţa de gazul rusesc, comenzile de aprovizionare din Orientul Mijlociu, Africa şi Statele Unite sunt în creştere. Având în vedere această perspectivă, se pune problema în primul rand a asigurării transportatorilor de GNL, toţi importatorii din lume «luptându-se» pentru aceeaşi transportatori, în contextul unei producţii globale limitate şi a unor creşteri puternice de preţ.

Există peste 550 de transportatori de GNL în serviciu în întreaga lume

Există peste 550 de transportatori de GNL în serviciu în întreaga lume, cu o capacitate medie per transportator de 160.000 m3 de gaz lichefiat. Cel mai mare, Rasheeda, poate transporta 266.000 m3 de gaz lichefiat (adică 160 milioane Nm3 gaz).

De asemenea, se pune problema existenţei terminalelor de gaz pentru a primi, depozita şi gazeifica GNL. Investiţia pentru un port de recepţie şi o infrastructură de procesare depăşeşte un miliard de euro şi durează unul până la doi ani pentru a îl construi.

Comerţul cu GNL a crescut cu 6% anul trecut, că urmare a cererii în creştere în China şi Coreea de Sud, potrivit raportului Shell LNG Outlook. Cererea globală ar trebui să continue să crească, determinată în special de Asia.

«UE ar putea teoretic să-şi crească importurile de GNL pe termen scurt cu aproximativ 60 de miliarde de metri cubi», estimează Agenţia Internaţională pentru Energie (IEA) în planul său de reducere a dependenţei de gazul rusesc. Comisia Europeană, la rândul său, menţionează un potenţial de 50 de miliarde de m3.

Totodată, experţii în domeniu avertizează că GNL este o pârghie de flexibilitate foarte importantă, dar din păcate, pe termen scurt, nu-i putem cere să facă minuni.

Se estimează că în 2022, cel mult, vor fi introduşi pe piaţă în plus 35 de miliarde de m3 la nivel mondial; este posibil că China să capteze aproximativ jumătate din această cantitate, ceea ce lasă mai puţin de 20 de miliarde de m3 în restul lumii.

Unele ţări europene precum Polonia sau Lituania au construit terminale GNL pentru a-şi reduce dependenţa de Rusia. Dar alţii precum Germania nu au niciunul până acum - o situaţie pe care Germania vrea să o remedieze în ritm accelerat.

Cu toate acestea, construcţia unui terminal durează: 2 până la 3 ani. O altă posibilitate care se desprinde este folosirea de terminale flotante (FSRU-uri în engleză), care pot fi puse în funcţiune mai rapid, dar şi acestea necesită totuşi 12 până la 18 luni.

Peninsula Iberică este de fapt o insulă energetică în UE

Dincolo de terminale, este apoi transportul prin gazoduct în interiorul continentului european care blochează, din lipsa interconexiunilor în anumite locuri. De exemplu, Spania are mai multe terminale GNL, dar capacităţile sunt limitate pentru a circula mai apoi gazul dincolo de Pirinei către restul continentului.

Peninsula Iberică este de fapt o insulă energetică în UE, cu Portugalia producător major de hidroenergie, iar Spania importator de gaze naturale lichefiate din Africa. Ambele state stau foarte bine la ponderea de producţie de energie regenerabilă. Am tratat în detaliu cazul «excepţiei iberice» într-o analiză anterioară.

Să nu uităm în această discuţie şi perspectiva impactului GNL asupra mediului: gazul înlocuieşte avantajos cărbunele pentru a produce energie electrică sau păcură grea pentru propulsia navelor, susțin promotorii săi, dar «înlocuirea unui combustibil fosil şi a unei dependenţe ruseşti cu altul s-ar dovedi a fi o fundătură pentru Europa pe termen mediu.»

GNL are un impact foarte semnificativ asupra climei, pentru că este foarte consumator de energie, pentru că prin deschiderea pieţelor mondiale împinge întotdeauna producţia în amonte şi pentru că în lanţul său valoric creează scurgeri de metan.

Cu alte cuvinte, politica de independenţă energetică este foarte costisitoare, iar economiştii arată că la aceasta se adaugă şi preţul tranziţiei ecologice, «Greenflation» afectându-ne pe termen lung.

GNL poate fi parte a unei soluţii de tranziţie, pe termen mediu dar autonomia energetică la nivelul UE este preferabilă oricărei dependenţe de furnizori externi arealului economic”, a scris Alexandru Petrescu.