Alexandru Arșinel împlinește, astăzi, 83 de ani. Care este cea mai mare dorință a actorului
- Emma Cristescu
- 4 iunie 2022, 15:30
Azi este ziua de naștere a lui Alexandru Arșinel. Actorul împlinește 83 de ani și își serbează ziua de naștere împreună cu familia. Imposibila dorință a actorului este legată de Stela Popescu: ar vrea să fie iarăși cu ea pe scenă.
Alexandru Arșinel își sărbătorește ziua de naștere. Actorul care împlinește 83 de ani a povestit cum este viața lui în prezent, dar și care este cea mai mare dorință a lui.
Acesta a declarat că starea lui de sănătate nu s-a îmbunătățit, dar că se bucură de fiecare moment din viața lui. Alexandru Arșinel a mai povestit că marea sa dorință este să se întâlnească cu toată familia și să se gândească la momentele petrecute cu Stela Popescu.
„De ziua mea am ceea ce îmi doresc. O întâlnire cu toată familia. Nu doar copiii, ci și cu nepoții. Ei au inițiat asta, iar eu sunt chiar bucuros că ne strângem toți, în jurul unei mese, să stăm de vorbă, așa, ca o familie. Nici nu mai vreau vreun cadou, dacă îi am alături pe ei, sunt bucuros, mă simt bine”, a declarat Alexandru Arșinel.
„Mă simt ceva mai bine, dar habar nu am cum sunt lucrurile, de fapt”, a mai spus actorul despre sănătatea să.
Alexandru Arșinel revine în lumina reflectoarelor
Cu toate că sănătatea actorului nu este foarte bună, acesta a declarat că are în plan să se întoarcă pe scenă și că nu va refuza proiectele.
„Visam cu ochii deschiși. Mă visam pe scenă, la Boema… Mi-e dor de teatru, de multă lume în sală, de aplauze. Voi reveni, sper, pe scenă. Nu acum, nu imediat. Aștept să se `înșurubeze` teatrul în forma de acum, că nu vreau să deranjez, să nu spună cineva că mă bag eu peste. Nici nu știți ce răi sunt unii. Dar o să am o întâlnire, undeva, în vara asta, mai lungă, cu Vasile Muraru să văd ce are de gând, să văd ce pune pe scenă, iar atunci voi putea să dau un răspuns despre când aș reveni pe scenă.
Aș juca orice, nu îmi pasă, nu am pretenții. Vreau să joc, să cânt, să fac oamenii să râdă. Asta a și fost marea mea fericire a vieții mele, să îi facă, măcar un pic, să zâmbească pe oameni, de pe scenă”, a mai spus actorul.
O vrea alături pe Stela Popescu
Actorul a mai declarat că visul său este să fie pe scenă cu Stela Popescu, chiar dacă este imposibil.
„Cred că cea mai frumoasă aniversare a mea a avut loc cu mulți ani în urmă. Am avut, cu siguranță, multe momente frumoase, cele mai multe sunt legate de teatru. Dar cred că cel mai frumos a fost atunci când am avut debutul, la Savoy, cu Stela (Popescu, n.red.).
Atunci când ne-am împerecheat pentru scena românească. Cred că a fost o zi importantă nu doar pentru cele câteva sute, mii de spectacole pe care le-am jucat împreună, cât pentru cei peste 20 de ani de teatru. A fost o perioadă extrem de fericită.
Din momentul în care nu a mai fost Stela, pot să zic că nu a mai fost nimic. Îmi doresc să fiu pe scenă, cu Stela Popescu, să mai jucăm împreună. Ar fi o mare plăcere, o mare bucurie”, a mai spus actorul pentru fanatik.ro.