Anunț radical pentru toți părinții! Ce le vor putea face profesorii copiilor

Anunț radical pentru toți părinții! Ce le vor putea face profesorii copiilor

Schimbare majoră în învățământ: o lege trecută de Comisia Juridică dă puteri incredibile profesorilor în raport cu copiii noștri. În plus, la inițiativa parlamentarului PSD Liviu Pop, profesorii nu vor mai primi un spor de pedeapsă dacă își ucid elevii.

Într-o țară în care abuzurile profesorilor împotriva copiiilor sunt la ordinea zilei, profesorii vor căpăta prin lege atribuții de organ de cercetare penală. Potrivit uneia dintre prevederile proiectului, varianta profesorului asupra unui incident se va bucura de „prezumția de veridicitate”. Mai simplu spus, declarațiile unor copii fără apărare nu vor mai conta în cazul unui proces în justiție.

Pe de altă parte, o cercetare făcută în 1.200 de școli constată o lipsă de protecţie juridică a cadrelor didactice faţă de hărţuirea din partea elevilor, părinţilor sau reprezentanţilor legali ai acestora. Unii parlamentari au depus un proiect legislativ „privind învestirea personalului didactic de predare, de conducere, de îndrumare şi de control din învăţământul preuniversitar cu exerciţiul autorităţii publice pe timpul şi în legătură cu îndeplinirea atribuţiilor de serviciu".

Raportul comun al senatorilor jurişti şi ai celor  de la Comisia pentru învăţământ a fost admis marți, iar amendamentele admise urmează să fie dezbătute în Senat, care este for legislativ decizional.

Ne puteți urmări și pe Google News

Senatorul PSD Şerban Nicolae, Preşedintele Comisiei juridice și iniţiatorul acestui proiect, spune că dascălii nu sunt protejați juridic față de agresiunea manifestată de elevi sau părinții acestora. Proiectul prevede că personalul  din învăţământul preuniversitar, „este obligat să sesizeze de îndată organul de urmărire penală şi să ia măsuri pentru că urmele infracţiunii, corpurile delicte şi orice alte mijloace de probă să nu dispară". De asemenea, un alt amendament admis la proiectul de lege,  prevede că „în cursul procedurii legale aplicabile, faptele sesizate, în scris, de personalul menţionat, în exercitarea atribuţiilor specifice funcţiei, se bucură de prezumţie relativă de veridicitate, până la proba contrară".  Senatorul Liviu Pop, preşedintele Comisiei pentru învăţământ, a propus un amendament care a fost aprobat, și anume cel  prin care se renunţă la majorarea cu o treime, aşa cum prevede formă adoptată de Camera Deputaţilor, a pedepselor prevăzute de lege pentru ameninţări, loviri sau alte violenţe cauzatoare de moarte sau omor, în cazul categoriei de personal din învăţământul preuniversitar prevăzut în proiect.