Alertă pentru milioane de români. Creșterea pensiilor, un vis?. „Ar fi sinucidere să....”
- Mihaela Dan
- 5 mai 2020, 16:18
Ministerul Finanţelor Publice (MFP) va prezenta mai multe scenarii Guvernului cu privire la creşterea pensiilor de la 1 septembrie, cu riscurile aferente fiecărui scenariu, iar decizia va fi una politică, a declarat, marţi, ministrul de resort, Florin Cîţu.
„Lucrăm cu mai multe scenarii la Ministerul Finanţelor Publice. Voi prezenta aceste scenarii Guvernului, iar decizia va fi una politică, referitoare la creşterea pensiilor. Voi prezenta aceste scenarii Guvernului, în funcţie de evoluţia încasărilor la buget şi alţi indicatori macroeconomici”, a menţionat Cîţu, într-o conferinţă de presă.
Ministrul Finanţelor a subliniat că, prin măsurile luate până în prezent de Guvern, s-a dorit evitarea reducerii ratingului de ţară.
„Tot ceea ce am făcut până acum a fost să evităm o reducere a ratingului de ţară. Toate măsurile pe care le-am luat au fost să arătăm că suntem un Guvern care administrează responsabil şi precaut finanţele României”, a explicat el.
Totodată, acesta a subliniat că nu ia în calcul nicio creştere de taxe.
„Ar fi sinucidere să creştem taxe în acest moment, indiferent în ce sector am face-o în economie. O introducere de taxe în perioadă de criză înseamnă sinucidere. Până şi Suedia, care este un stat care crede în taxe mari, a redus taxele în criza din 2008, deci ar fi contraintuitiv a ceea ce am învăţat din criza din 2008”, a adăugat şeful de la Finanţe