ALERTĂ la Otopeni. AERONAVA, în PERICOL. Comandantul a luat DECIZIA

ALERTĂ la Otopeni. AERONAVA, în PERICOL. Comandantul a luat DECIZIA

O aeronavă TAROM, care a decolat luni spre Salonic, s-a întors pe aeroportul Otopeni, în urma deciziei comandantului care a sesizat miros de ulei încins în carlingă.

Potrivit sursei citate, decizia de întoarcere a cursei RO275 a fost luată în urma sesizării unui uşor miros de ulei încins în carlingă.

„Aeronava programată la zbor în data de 28.01.2019 cu decolare de pe Aeroportul Otopeni, destinaţia Salonic s-a întors din zbor la 20 de minute de la decolare. Decizia de întoarcere din cursă a fost luată de comandantul aeronavei, cu respectarea deplină a normelor şi reglementărilor din domeniu, în urma sesizării unui uşor miros de ulei încins în carlingă. Subliniem că, atât decolarea, cât şi revenirea pe Aeroportul Otopeni, s-au desfăşurat în condiţii de deplină siguranţă. Aeronava AT5 este în probe şi verificări la Direcţia Tehnică TAROM. Nu există în acest moment indicaţii care să releve o defecţiune la aparatul de zbor”, se spune în comunicat.

Ulterior, compania a decis schimbarea aeronavei, iar cei 25 de pasageri au fost preluaţi la scurt timp de la revenire de o altă aeronavă TAROM, care a decolat spre destinaţia iniţială, Salonic.

„Ne cerem scuze pentru disconfortul creat. Încă o dată, subliniem faptul că prioritatea numărul unu pentru compania TAROM rămâne siguranţa şi securitatea pasagerilor şi echipajelor noastre”, au dat asigurări reprezentanţii operatorului aerian naţional, informează Agerpres.

 

Ne puteți urmări și pe Google News