Alertă militară în Marea Britanie! Ce se întâmplă după Brexit
- Surcel Vasile
- 11 august 2019, 14:06
Este posibil ca Regatul Unit să nu aibă suficiente nave pentru paza apelor teritoriale după Brexit
Este foarte posibil ca Regatul Unit să nu dispună de suficiente nave pentru a împiedica pătrunderea ilegală a vaselor de pescuit din UE în apele sale teritoriale.
Avertismentul a fost formulat în contextul ameninţării pescarilor francezi că vor perturba exporturile britanice prin Canalul Mânecii dacă după Brexit li se interzice accesul în apele teritoriale britanice, de care beneficiază acum.
Această informație apare într-un document guvernamental redactat de funcţionari din ministerul mediului, care apreciază că există „multe incertitudini” privind capacitatea autorităţilor de a asigura patrularea maritimă. În document se subliniază că doar 12 nave sunt disponibile pentru monitorizarea unui spaţiu cu o suprafaţă de trei ori mai mare decât a Regatului Unit. Acest anunț a fost făcut într-un document oficial citat sâmbătă de Sky News, preluat de Agerpres.
Odată cu retragerea din Uniunea Europeană, Regatul Unit nu va mai aplica nici politicile comunitare privind pescuitul, prin care vasele de pescuit europene pot intra în apele teritoriale. Dacă Brexitul are loc pe 31 octombrie fără un acord, paza de coastă le va reveni exclusiv autorităţilor de la Londra.