Alertă la Kremlin. Poporul rus se ridică împotriva lui Putin. Sunt anunțate proteste în toată Rusia

Alertă la Kremlin. Poporul rus se ridică împotriva lui Putin. Sunt anunțate proteste în toată Rusia Sursa foto: EPA/MAXIM SHIPENKOV

Un protest național a fost anunțat, sâmbătă, după decizia lui Putin cu privire la mobilizarea parțială a bărbaților. Mii de oameni au fost deja arestați pentru că au cutezat să protesteze față de decretul prezidențial, iar alții au încercat să fugă din Rusia pentru a nu fi trimiși pe front.

Mişcarea rusă de opoziţie Vesna (Primăvara) a lansat un apel poporului rus pentru un protest de amploare împotriva decretului pe care Putin l-a dat, în vederea continuării invaziei din Ucraina.

''Mobilizarea se desfăşoară deja activ în toată ţara. În curând, mii dintre bărbaţii noştri vor fi trimişi pe front. Putem şi trebuie să ne pronunţăm contra!'', a îndemnat grupul de opoziţie.

Reprezentanții organizației au precizat că rușii vor fi „carne de tun” pe front, iar obiectivul principal este „victoria împotriva regimului lui Putin.

Ne puteți urmări și pe Google News

Vladimir Putin a anunțat, miercuri, mobilizarea parțială a rezerviștilor, după ce armata ucraineană a reușit să recucerească teritoriile din nord-estul Ucrainei ocupate de către armata rusă.

300.000 de rezerviști vor fi trimiși pe front pentru a lupta împotriva Ucrainei. Care este planul lui Vladimir Putin

Serghei Șoigu, ministrul rus al Apărării, a declarat că această mobilizare a 300.000 de rezerviști este necesară pentru susținerea unei linii a frontului de o mie de kilometri și pentru a controla provinciile Doneţk, Lugansk, Herson şi Zaporojie.

Între 23 și 27 septembrie, în zonele ocupate de armata rusă, vor avea loc referendumuri pentru anexarea la Rusia.

Reamintim că un articol din decretul semnat de Putin lasă deschisă posibilitatea mobilizării a un milion de rezerviști pentru a fi trimiși să lupte în Ucraina.

Ministrul rus al Apărării a precizat că Rusia are 25 de milioane de rezerviști, pregătiți să fie mobilizați pentru a continua lupta din Ucraina.

Cu toate acestea, decretul semnat de liderul de la Kremlin nu menţionează un număr exact al rezerviştilor care urmează să fie mobilizați pe front, scrie efe.com.

Tot mai mulți cetățeni ruși vor să părăsească țara, după decretul dat de Putin. Cozi uriașe de mașini s-au format la toate vămile terestre ale Rusiei. Vameșii finlandezi au raportat un „număr excepțional” de ruși care au decis să treacă granița în Finlanda în cursul nopții.