Alertă în Turcia! SUA au luat hotărârea. Armamentul nuclear, în prim-plan
- Marinache Mihai
- 15 octombrie 2019, 18:22
Donald Trump a autorizat impunerea de sancţiuni împotriva Turciei, prin reintroducerea unor tarife vamale și renunţarea la încheierea unui acord comercial cu Ankara, precum și planurile de mutare a armamentul nuclear din Turcia.
Oficiali americani au anunţat planurile Washingtonului de a muta armamentul nuclear găzduit de baza aeriană americană İncirlik din Turcia, adică aproximativ 50 de bombe nucleare, pentru a preveni transformarea acestora în subiectul negocierilor dintre cele două state, relatează cotidianul The Guardian. Congresul din Statele Unite a anunţat impunerea de sancţiuni severe Turciei, în vederea descurajării atacurilor întreprinse de aceasta împotriva kurzilor sirieni.
Prezența bombelor nucleare de gravitate B61 la baza de la Incirlik, aflată la aproximativ 160 de km de frontiera cu Siria, pe care aceasta o împarte cu aliații turci, devine o problemă pentru calculele strategice ale SUA. Aceste informații au fost transmise de oficialii americani.
„Noi suntem hotărâţi în a ne duce operaţiunea la final. Noi vom termina ce am început”, a transmis șeful de stat de la Ankara, care a anunțat că va răspunde agresiv încercărilor ţărilor occidentale de a izola Turcia sau de a opri ofensiva acesteia în Siria.
Donald Trump a autorizat luni impunerea de sancţiuni împotriva liderilor turci. El a mai anunțat și reintroducerea tarifelor vamale pentru oţelul turc dar şi renunţarea la ideea încheierii unui acord comercial cu Ankara, informează digi24.
Administrația lui Erdogan vrea să creeze o „zonă de securitate” în nordul şi nord-estul Siriei, de-a lungul frontierei cu Turcia. Armata turcă a lansat săptămâna trecută operaţiuni militare în nordul Siriei, de-a lungul frontierei comune, vizând grupuri insurgente kurde.