

Aşadar, vom asista la alianţa momentului între Tăriceanu şi Ponta. În câteva ore decid fuzionarea dintre ALDE şi Pro România. Totodată vor negocia listele pentru alegerile parlamentare. Conducerile ALDE şi Pro România au programate, joi, şedinţe pentru a decide fuziunea celor două partide, care au obţinut rezultate slabe la alegerile locale atât în Bucureşti, cât şi în alte regiuni ale ţării.
Pro România şi ALDE vor începe procedurile jurice impuse de lege dacă liderii celor două formaţiuni politice vor lua astăzi o decizie privind fuziunea. Şi totuşi, partidul condus de Victor Ponta şi cel al lui Călin Popescu Tăriceanu nu au timpul necesar pentru a termina fuziunea, înainte de alegerile parlamentare, programate să aibă loc la 6 decembrie.
Victor Ponta și Călin Popescu Tăriceanu iau în calcul o fuziune, probabil şi după rezultatul foarte slab pe care l-au scos la alegerile locale. La alegerile parlamentare membrii ALDE vor candida pe lista Pro România. Astfel Călin Popescu Tăriceanu își asigură un loc în Parlament, în condițiile în care formațiunea sa politică a obținut sub 3% la alegerile locale. Pentru a intra în Parlament, un partid trebuie să treacă pragul de 5%, notează digi24.