Alertă alimentară. Mega Image retrage un sortiment de chipsuri de la vânzare

Alertă alimentară. Mega Image retrage un sortiment de chipsuri de la vânzareSursă: Igor Bukhlin | Dreamstime.com

Este alertă alimentară în România. Unul dintre cele mai îndrăgite produse de consumatorii români este contaminat cu o substanță potențial periculoasă. În aceste condiții, lanțul Mega Image a decis să retragă produsul de pe piață și să le ceară celor care l-au cumpărat să nu-l consume.

Un sortiment de chipsuri a fost retras de la vânzare din magazinele Mega Image din cauza conținutului ridicat dintr-o substanță nocivă. Este vorba despre acrilamidă, ce rezultă în urma procesului de prăjire la temperaturi înalte.

Autoritatea Naţională Sanitar-Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA) a transmis o alertă alimentară, destinată consumatorilor, pentru un sortiment de chipsuri. Acestea au fost comercializate în magazinele din rețeaua Mega Image din toată țara.

Inspectorii sanitar veterinari au anunțat că sortimentul de chipsuri Terra Chips Stripe & Blues 110 grame, lot: 228 A3, cu termenul de valabilitate: 29/03/2023, nu sunt bune pentru consum. Produsul are un conținut ridicat de acrilamidă, o substanţă dăunătoare pentru organismul uman. În acest context, ANSVSA recomandă celor care au cumpărat astfel de produse să nu le consume și să le returneze.

Potrivit Autorităţii Naţionale Sanitar-Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA), chipsurile au fost retrase de la raft la cererea furnizorilor care au constatat conținutul ridicat de substanțe toxice.

„Retragerea produsului de pe piaţă şi rechemarea acestuia de la consumatori au fost declanşate la solicitarea furnizorului, constatându‐se un conţinut ridicat de acrilamidă. Toate produsele retrase urmează a fi distruse”, se arată într-o comunicare a ANSVSA.

Pericolul pe care îl prezintă acrilamida

Specialiștii din cadrul instituției atrag atenția consumatorilor să nu consume aceste chipsuri, să le distrugă sau să le returneze magazinelor din care le-au cumpărat. În această din urmă situație, ei au nevoie și de bonul fiscal, pentru a recupera banii plătiți. Termenul limită până la care se pot returna aceste chipsuri este de 17 martie.

Acrilamida este o substanţă oxidantă ce rezultă din degradarea amidonului din cartofi. Acest lucru se întâmplă în urma unui proces de prăjire la temperaturi înalte. Este un compus solid, alb, inodor, solubil în apă și alți solvenți organici.

Acrilamida este un compus toxic și este întâlnită în unele produse alimentare gătite, fapt ce a atras atenția asupra posibilelor pericole de sănătate pe care le poate cauza. Este considerată cancerigenă și la nivel european se recomandă reducerea sa prin procesul de preparare a alimentelor în conformitate cu Directiva UE (UE) 2017/2158, care este în vigoare încă de la începutul anului 2018.

Recomandările Ministerului Alimentației din Germania

Producătorii de alimente, precum și restaurantele și operatorii de fast-food trebuie să ia măsuri pentru a îndeplini o serie de cerințe. De exemplu, Ministerul Federal al Agriculturii și Alimentației din Germania (BMEL) recomandă ca prăjirea în profunzime să nu depășească temperatura de 175°C.

Conform recomandărilor, procesul de prăjire trebuie finalizat când produsele capătă culoarea maro-auriu. Cartofii prăjiți trebuie să capete culoarea maro numai la vârfuri. De asemenea, cartofii tăiați mai gros conțin mai puțină acrilamidă decât cei subțiri.

Ne puteți urmări și pe Google News