ALEGERI în Turcia: Partidul lui Erdogan este pe primul loc,dar ar putea pierde majoritatea absolută

ALEGERI în Turcia: Partidul lui Erdogan este pe primul loc,dar ar putea pierde majoritatea absolută

Rezultatele parțiale ale alegerilor legislative din Turcia arată că partidul islamo-conservator al președintelui turc Recep Tayyip Erdogan este pe primul loc. Cu toate acestea ar putea să nu mai dețină majoritatea absolută în viitorul parlament, informează AFP.

După numărarea a 75% din buletine, Partidul Justiției și Dezvoltării (AKP) a obținut 43% din sufragii, fapt ce marchează o evoluție majoră, întrucât începând din anul 2002 această formațiune a obținut majoritatea absolută la toate alegerile, transmite Agerpres.

Formațiunea kurdă HDP (Partidul Democratic al Poporului) a trecut pragul electoral de 10% și ar putea obține astfel peste 70 de mandate în legislativ.

Cele două partide de opoziție, Partidul Republican al Poporului (CHP, social-democrat) și Partidul Acțiunii Naționaliste (MHP, de dreapta), acestea au obținut circa 24% și respectiv 17% din voturi. Rata participării la urme a fost de 85%.

Ne puteți urmări și pe Google News

Dacă aceste cifre se vor menține și după terminarea numărării voturilor, proiectul lui Erdogan de revizuire a Constituției, prin care el dorește să-și sporească atribuțiile, ar putea fi imposibil de pus în practică, pe lângă faptul că șeful statului turc ar urma să fie pus în situația neconvenabilă de a accepta un guvern de coaliție.