Alegeri cruciale pentru Erdogan. Locuitorii Istanbulului au fost rechemați astăzi la vot, pentru a-și alege primarul
- Radu Plugaru
- 23 iunie 2019, 17:36
Locuitorii din Istanbul s-au întors la urne, pentru a-și alege primarul, după ce victoria surpriză a candidatului opoziției, în martie anul curent, a fost anulată.
Ekrem Imamoglu a câștigat la o diferență de 13.000 de voturi, ceea ce a dus la acuzații de nereguli din partea partidului AK de guvernământ din Turcia. Dl. Imamoglu a promis să "lupte pentru democrație", iar sondajele de opinie susțin că este probabil să îl învingă din nou pe fostul prim-ministru Binali Yildirim. Rezultatul este considerat important pentru viitorul președintelui Erdogan, ca fost primar al orașului Istanbul - centrul cultural și economic al Turciei, unde locuiesc 15 milioane de oameni. Președintele a declarat de multe ori ca „persoana care câștigă Istanbulul, câștigă Turcia“. Dl. Imamoglu, în vârstă de 49 de ani, face parte din Partidul Popular Republican, de orientare seculară, și este primar al sectorului Beylikduzu din Istanbul. Oponentul său, dl. Yildirim, este membru fondator al AKP, din care face parte și Erdogan, și a fost prim-ministru în perioada 2016 și 2018, când Turcia a devenit democrație prezidențială, astfel că funcția sa nu mai exista. Dl. Imamoglu era foarte puțin cunoscut înainte de a candida pentru funcția de primar în alegerile din martie. Mesajul său de campanie - "totul va fi bine" - a dat o notă de optimism într-un oraș în care mulți cetățeni au devenit deziluzionați, în urma recesiunii economice pentru care este blamat guvernul. Recep Tayyip Erdogan a devenit și el primar al orașului Istanbul – fiind chiar orașul său de origine – în 1994. Acesta a fondat partidul AKP în 2001 și a deținut funcția de prim-ministru între 2003 și 2014, an în care a devenit președinte. Cu toate acestea, încep să apară disensiuni în AKP, care ar putea fi exacerbate dacă partidul va pierde aceste alegeri. "Dacă Imamoglu va câștiga din nou, vor apărea o serie de schimbări importante în politica turcă", a declarat jurnalistul și scriitorul Murat Yetkin pentru agenția de presă Reuters. "Pierderea alegerilor în Istanbul va fi interpretată ca începutul declinului pentru AKP și pentru Erdogan", a spus acesta. Însuși președintele s-a referit la alegeri ca la "o chestiune de supraviețuire".