Alarmă sanitară în Japonia. Ce este streptococul „carnivor”
- Iuliu Vlădescu
- 28 martie 2024, 08:53
În Japonia crește alarma cu privire la sindromul de șoc toxic streptococic (STSS), o infecție bacteriană streptococică A rară, dar foarte gravă, care poate provoca necroză tisulară și, prin urmare, este definită „boală carnivoră” sau „bacterie carnivoră”, scrie RaiNews.
Ce se întâmplă în Japonia
Guvernul metropolitan din Tokyo a emis o alertă în urma unei creșteri semnificative a cazurilor de STSS: conform ultimelor date, în 2024 acestea au depășit deja jumătate din totalul înregistrat anul trecut.
Numai în capitală erau 88 la 17 martie, în timp ce la nivel național erau 517, conform „The Japan Times”. În 2023, rata mortalității prin STSS a fost de aproximativ 30%, amintește Guvernul metropolitan din Tokyo. Anul trecut au fost 141 de cazuri în oraș, cu 42 de decese.
Ce este streptococul „carnivor”
Streptococul de grupa A se poate transmite pe cale respiratorie sau contact direct, precum și prin răni la nivelul mâinilor și picioarelor, explică autoritățile sanitare din capitala japoneză, care vă invită să vă adresați imediat medicului dumneavoastră în prezența unor simptome precum durere în membre și umflătură sau febră.
Oficialii subliniază importanța măsurilor preventive de bază, cum ar fi spălarea frecventă a mâinilor și îngrijirea adecvată a rănilor.
Experții cred că creșterea cazurilor de STSS este asociată cu o variantă bacteriană cunoscută sub numele de tulpină M1UK, care a fost detectată din ce în ce mai mult de la mijlocul lunii noiembrie 2023 la pacienții afectați. În timp ce, în general, aproximativ 90% din cazurile anuale de STSS sunt concentrate în rândul persoanelor de peste 40 de ani, în 2023 a fost raportată o explozie a infecțiilor în rândul persoanelor de 40 de ani, relatează ziarul, citând Institutul Național de Boli Infecțioase din Japonia.
Alarmă sanitară în Japonia
Guvernul metropolitan din Tokyo a emis un „avertisment” cu privire la creșterea cazurilor de tip rar, dar grav, de infecție bacteriană.
Îngrijorările legate de răspândirea sindromului de șoc toxic streptococic (STSS), adesea supranumit „boala carnivoră”, au determinat Coreea de Nord să anuleze un meci de fotbal cu Japonia, care urma să aibă loc la Phenian.
Până în prezent, au depășit mai mult de jumătate din numărul de anul trecut - 88 numai în capitală - împreună cu 517 infecții la nivel național, a relatat „The Japan Times”.
Durerea și umflarea membrelor sau febra ar indica acest tip de infecție. În cazurile mai grave poate provoca necroză a țesuturilor care acoperă mușchii și a avut o rată a mortalității de aproximativ 30% dintre persoanele infectate în 2023, „o rată extrem de ridicată”.
(Traducerea: Oana Avram, RADOR RADIO ROMÂNIA)