Al Assad și Rusia, trimiși la Tribunalul Penal Inernațional pentru crimele de război din Alep | PULSUL PLANETEI
- Iulian Chifu
- 25 octombrie 2016, 00:00
Președintele Comisiei ONU pentru Drepturile Omului, Zeid Ra’ad al Hussein, a anunțat vineri că raidurile aeriene din Alep sunt crime de război și că ar trebui deferite Tribunalului Penal Internațional.
El susține că asedierea și bombardarea de către Al Assad și aviația rusă a părții Estice a Alep-ului reprezintă „crime de proporții istorice”, care au cauzat victime civile atât de importante încât se pot înscrie în categoria „crime de război”. Comentariile lui Zeid Ra’ad al Hussein au venit în timpul sesiunii speciale a consiliului ONU pentru Drepturile Omului, reunit la cererea Marii Britanii pentru a lansa investigația specială împotriva violării drepturilor omului în special în zonele de Est ale orașului Alep, cel mai populat din Siria, zonă aflată sub controlul rebelilor și atacată de trupele pro Assad și de aviația rusă.
Alepul este împărțit în două de mai multă vreme, între zona de Vest, controlată de armata lui Al Assad și Estul, controlat de rebeli. Între cele două părți, schimburile de focuri au fost constante, chiar în perioada presupusului armistițiu. Deși în Est trăiesc circa 275.000 de civili, aceștia sunt sub asediu în aceste zone și sunt bombardați pe motiv că acolo s-ar afla amestecați și luptători ai fostului Front al Nusra, afiliat Al Qaeda. Însă măcelul din Alep nu poate fi justificat nici de prezența unor luptători ai opoziției care s-ar fi afiliat în trecut unei organizații teroriste, nici de pretenția Rusiei ca SUA să separe rebelii Armatei Siriene Libere de organizația vizată, separare care nu ar fi avut loc.
Faptul că la Alep avem de-a face cu un adevărat măcel este relatat în detaliu de organizațiile umanitare aflate pe teren. Potrivit raportului lui Zeid, „grupurile armate ale opoziției au tras focuri de mortiere și alte proiectile în vecinătatea din vest, locuită de civili, dar focul puternic fără țintă fixă, care a vizat fără discriminare civili, spitale, copii în Estul orașului, foc executat de forțele lui Bashar al Assad și ale Rusiei, sunt vinovate de majoritatea victimelor civile”. Raportorul a mai declarat că „eșecul colectiv al comunității internaționale de a proteja civilii și de a opri baia de sânge ar trebui să ne bântuie pe fiecare dintre noi”.
Sute de civili au fost uciși și mii au fost răniți în bombardamentele aeriene ruso-siriene, după eșecul ultimului acord de încetare a focului, în urma anunțului președintelui Al Assad a unei ofensive masive de recucerire a orașului. Potrivit Observatorului Sirian pentru Drepturile Omului, alți 82 de oameni au murit în atacurile rebele asupra pozițiilor guvernamentale din vestul Alepului. Paulo Pinheiro, președintele comisiei de investigare a crimelor de război din Siria, a luat cuvântul la sesiunea specială și a subliniat că va continua documentarea crimelor de război și a cerut guvernelor să ofere informații în legătură cu aceste violări ale prevederilor ONU. Sesiunea susținută de Franța, Germania, SUA și Turcia a adoptat o rezoluție în acest sens care, deși nu este obligatorie, creează o presiune internațională relevantă asupra Rusiei și a Siriei lui Al Assad.
Dealtfel, și UE însăși a abordat subiectul la Consiliul Afaceri Externe, acolo unde a condamnat Rusia și guvernul sirian pentru că au cauzat „suferințe de neimaginat” și au sugerat că acțiunile din oraș ar putea fi catalogate drept „crime de război”. „Țintirea deliberată a spitalelor, a personalului medical, a școlilor și a infrastructurii esențiale, la fel ca și utilizarea bombelor-butoi, bombelor cu fragmentație și a armelor chimice constituie o escaladare catastrofală a conflictului și pot ajunge la nivelul crimelor de război”, a afirmat reuniunea CAE a miniștrilor de Externe. Singurul motiv pentru care nu au apărut noi sancțiuni la adresa Rusiei, pe această temă, în Consiliul European din weekend, a fost opoziția Italiei. Cancelarul german, Angela Merkel, a avertizat că UE va lua măsuri împotriva guvernului sirian și a Rusiei dacă campania barbară va continua. Ei bine, după o încetare a focului anunțată până duminică, sâmbătă noaptea atacurile asupra Alepului au fost reluate.