Ai pronunţat cuvântul „whisky”? Află ce se ASCUNDE în spatele lui
- Roxana Roseti
- 2 mai 2014, 14:55
Denumirea băuturii naţionale scoțiene derivă din expresia celtică ''uisage beata'' (''apa vieții''), devenită succesiv ''usquebaugh'', apoi ''uisge'', iar în final ''whisky''!
Whisky este o băutură alcoolică fabricată prin distilarea cerealelor. Istoria distilării începe în Egiptul antic când tehnica era folosită cu precădere pentru producţia de parfumuri.
Un călugăr
Specialiştii în domeniu precizează că este dificil de precizat momentul precis la care whisky-ul scoţian a fost distilat pentru prima oară. Cel mai vechi document care atestă existența procedeului în Scoţia datează din 1494 când călugărul John solicita 14.500 de livre de malţ pentru a produce ''uisage beata''. Termenul a cunoscut mai multe grafii diferenţiate geografic: ''whisky'' denumeşte producția distileriilor din Scoţia, Canada sau Japonia, în timp ce ''whiskey'' se referă la băutura originară din Irlanda şi Statele Unite.
Whisky-ul a fost produs de către fermieri locali, după metode tradiţionale, timp de mai multe veacuri, până în secolul al XV-lea când Charles I s-a gândit că poate câştiga de pe urma producerii de alcool, prin impozitare. Acest lucru a încurajat producerea ilegală, astfel încât, la un moment dat, în jurul oraşului Edinburgh existau 400 de distilerii ilegale şi doar 8 legale. Legea accizelor din 1824 a pus capăt producerii ilegale de whisky şi intrarea distileriilor în circuitul oficial.