Agent de poliție reținut pentru luare de mită
- Felix Mihai Badea
- 22 decembrie 2017, 13:18
Ieri, 21 decembrie a.c., ofițerii de poliție judiciară din cadrul Direcției Generale Anticorupție (D.G.A.) - Direcția Anticorupție pentru Municipiul București și Județul Ilfov (D.A.M.B.J.I.), sub coordonarea Parchetului de pe lângă Tribunalul Ilfov, în urma unor activități procedurale au reținut în sarcina unui agent de poliție din cadrul I.P.J. Ilfov săvârșirea infracțiunii de luare de mită în formă continuată.
În fapt, în perioada noiembrie 2016 – decembrie 2017, la sediul D.G.A - D.A.M.B.J.I. s-au înregistrat mai multe denunțuri în care se sesiza faptul că polițistul, pentru a nu-și îndeplini atribuțiile de serviciu în ceea ce privește constatarea contravențiilor la regimul rutier, a pretins și primit sume cuprinse între 50 și 350 lei, de la mai mulți conducători auto.
Cel în cauză a fost audiat de către procuror la sediul unității de parchet competente, fiind dispusă măsura reținerii pentru 24 de ore, urmând ca astăzi să fie prezentat instanței cu propunere de arestare preventivă.
În cauză, s-a beneficiat de sprijin din partea conducerii I.P.J. Ilfov, ca urmare a transmiterii către D.G.A. a multiplelor sesizări primite din partea unor conducători auto.
De asemenea, la instrumentarea cauzei s-a beneficiat de sprijin din partea Serviciului Operații– Structura Centrală D.G.A..
BIROUL INFORMARE ŞI RELAŢII PUBLICE