Zece spioni ruși deplin conspirați au reușit să penetreze societatea americană până aproape de vârf în timpul administrației Barack Obama.

Era o prostituată de lux în serviciul secret al Moscovei. „La pat, a fost cea mai tare pe care am cunoscut-o”, spune fără ranchiună ultimul ei amant american, un avocat corpolent, de la care ea sustrăgea indiscreții în alcov.

Anna Chapmann, o roșcată frumoasă de 28 de ani, se dădea drept femeie de afaceri, proprietara unui site de internet pentru închirierea de apartamente în New York. În realitate, firma ei nu avea nici un fel de activitate. Era doar o acoperire finanțată generos de serviciul de spionaj rus SVR.

Grație acestei firme false, Anna ducea o viață de lux. La New York, tânăra Mata Hari, născută la Volgograd (ex-Stalingrad), lua masa în restaurante șic și își petrecea nopțile în cluburile cele mai frecventate.

Spioana își aducea cuceririle în imensul său apartament, aflat la etajul 59 al celui mai înalt turn rezidențial din Manhattan, la doi pași de Wall Street. Locul ideal pentru zbenguieli amoroase și pentru recrutarea de cârtițe în interiorul „establishmentului” american.

Agenți ai FBI au urmărit timp de luni de zile jocul Annei Chapmann, născută Kușcenko. Au prins-o printr-un tertip: au reușit să o facă să creadă că unul dintre agenții lor, un rusofon, este noul ei ofițer de legătură, un anume „Roman”.

Întâlnirea a fost stabilită la o cafenea Starbucks din sudul Manhatannului. Roman îi încredințează Annei o misiune urgentă: să-i înmâneze un pașaport fals unui alt presupus agent. Pentru a se recunoaște, bărbatul va utiliza o parolă: „Nu ne-am întâlnit cumva în California vara trecută?” Anna trebuia să răspundă: „Nu, cred că a fost la Hamptons”. Este clar? Da. „Atunci repetă”, i-a spus Roman. Era o capcană. Conversația era înregistrată. Anna a fost arestată.

În aceeași zi, alți nouă agenți ruși care făceau parte din rețea, sunt aruncați după gratii de FBI – un lucru nemaivăzut nici măcar în timpul Războiului Rece.

Este povestea de spionaj cea mai spectaculoasă din secolul XXI – aventura a zece agenți secreți ruși, printre care sulfuroasa Anna Chapmann, infiltrați în inima societății americane.

Clandestini, trăind timp de ani de zile fără acoperire diplomatică, sub nume, profesiuni și naționalități false, acești ofițeri SVR formau cea mai mare rețea de spioni „ilegali” care a fost demantelată vreodată în Statele Unite.

Au fost arestați pe 27 iulie 2010, apoi schimbați la Viena contra mai mulți informatori ai CIA și MI6 deținuți în Rusia. „O afacere extraordinară”, va declara procurorul general al Statelor Unite, Eric Holder.

Astăzi, grație publicării maimultor rapoarte FBI și mărturiilor mai multor martori, putem reconstitui funcționarea acestei celule de spionaj „extraordinare” – o incursiune în viața acestor James Bond ruși în America.

„Ați fost trimiși în Statele Unite pentru o misiune pe termen lung”, se arată într-un mesaj secret de la „Centru” (sediul SVR din Moscova). „Universitatea voastră americană, conturile din bancă, mașina, locuința... toate servesc unui obiectiv: identificarea și dezvoltarea de surse în cercurile politice ale Statelor Unite și trimiterea de informații la C. (Centru)”.

Pentru o astfel de misiune, Centrul i-a ales pe cei mai bun, „creme de la creme”, spune Frank Figliuzzi de la FBI. Cel mai în vârstă dintre spioni, Mihail Vasenko, alias Juan Lazaro, de 67 de ani, fotograf și... general. În anii 1980, primise în secret titlul de „Erou al URSS” pentru că reușise să facă rost de programul deplasărilor în străinătate al lui Ronald Reagan,

Cea mai tânără, Anna Chapmann, știa și ea toate chițibușurile meseriei: tatăl ei era un înalt ofițer al KGB (lucrase cu un apropiat al lui Putin, Serghei Ivanov, șeful său de cabinet).

Cei zece, aleși pe sprânceană, au urmat cu toții, vreme de câțiva ani, o pregătire completă la cea mai prestigioasă școală de spionaj din Rusia, cea a „ilegalilor” (adică fără acoperire diplomatică).

În acest institut ultraselectiv (unde, spre marea sa disperare, Putin nu a reușit niciodată să fie admis) se învață toate tehnicile pe care un agent fără acoperire diplomatică trebuie să le cunoască și să le utilizeze la perfecție.

Un raport al FBI face o listă a acestor aptitudini: „limbi străine, radio unde scurte, scriere invizibilă, criptologie, măsuri pentru a dejuca urmărirea și steganografie”. Cea din urmă permite, grație unui program sofisticat, „ascunderea de mesaje în fotografii cu aparență normală”. De la domiciliile lor americane, spionii l-au întrebuințat mult pentru a comunica cu Centrul. În calculatoarele lor, FBI a descoperit sute de mesaje secrete inserate astfel în imagini, și apoi postate pe site-uri de internet anodine.

Înainte de a-și trimite „James Bonzii” în Statele Unite, SVR le-a pregătit o „lgenedă”, cum se spune în limnaj de spionaj, adică o indetitate total reconstituită. Mulți au primit pașaport canadian. Puteau pretinde astfel că sunt din provincia Quenbec, ceea ce explica accentul lor ușor englez.

Pentru nume și prenume, aufost alese cu predilecție cele ale unor copii canadieni morți cu mult timp în urmă. Andrei Bezrukov, de pildă, a luat identitatea lui Donald Heathfield, un bebeluș decedat în 1963 la Montreal, la vârsta de 6 luni.

Pavel Kapustin purta numele de Christopher Metsos, un mic canadian mort la vârsta de 5 ani.

Înțelegem astfel de ce FBI și-a numit lunga sa umărire: Operațiunea „Povești cu Fantome”.

La solicitarea Centrului, „fantomele” s-au instalat în periferii anonime ale marilor orașe, New York, Washington, Boston sau Seattle. Singură, Anna Chapmann a fost amplasată în plină lumină, în Manhattan. Acolo, seducătoarea roșcată putea fi cel mai eficientă. Ceilalți, pentru a trece neobservați, au fost trimi, în cupluri, la periferii.

În case cumpărate pe credit, duceau o existență aparent banală. Lydia și Vladimir Guryev, alias Cynthia și Richard Murphy, trăiesc la Monclair, aproape de New York, pe o străduță cu căsuțe cochete, Marquette Road. În fiecare zi, Cynthia ia trenul pentru a merge în Manhattan, unde lucrează pe post de consilier fiscal, pentru un salariu de 135.000 de dolari pe an. Cei doi copii ai lor merg la școala primară. Cu ocazia aniversărilor prietenilor, Lydia / Cynthia pregătește prăjituri gustoase. O dată, își amintește o vecină, a făcut chiar o prăjitură în formă de Statuia Libertății.

Însă în spatele acestei fațade anodine de mamă de 30 de ani se ascunde o profesionistă a informațiilor mereu la pândă. Cynthia se folosește de acoperirea sa de consilier fiscal pentru a se apropia de oamenii bogași și puternici.

În februarie 2009, ea scrie către Centru că patronul i-a încredințat un nou client, un anume Alan Patricof. „Am verificat în baza noastră de date” , i se răspunde de la Moscova. „Este un obiectiv foarte interesant.”

Pe bună dreptate: la 74 de ani, Patricof este unul dintre oamenii de afaceri cei mai influenți din Statele Unite. El este în primul rând un prieten apropiat cu Hillary Clinton, care tocmai fusese numită secretar de stat.

„Încearcă să construiești cu el, încet-încet, o relație care să meargă mai departe de muncă”, o instruiește Centrul. „Poate că va furniza remarci despre politica externă a Statelor Unite, zvonuri despre bucătăria internă de la Casa Albă sau te va invita la seratele de acolo.”

A reușit Cynthia să lege o „relație” cu Alan Patricof? Acesta recunoaște că a cunoscut-o pe spioana rusă, însă doar atât. FBI refuză să comenteze.

Tot în scopul recrutării de surse, neobosita Cynthia s-a înscris la Columbia Business School. În 2009, Centrul i-a sugerat să „întărească legăturile cu profesorii care (...) ar putea avea acces la informații secrete”. Însă, înainte de a se apropia de ei mai mult, adăuga Centrul, „raportează amănunte despre viața lor personală, trăsăturile lor de caracter și concluziile preliminare privind vulnerabilitatea lor potențială cu privire la o eventuală recrutare”.

Campusurile universitare sunt o mină de aur pentru SVR. „Ilegalii” săi petrec mult timp „săpând” aici după oficialii americani care revin la locul unde au învățat.

Pe lângă meseria sa de consilier, Andrei Bezrukov, alias Donald Heathfield, este înscris la John Kennedy School of Governement de la Harvard, o pepinieră pentru elite. Când unul dintre colegii săi de promoție îi destăinuie că a fost recrutat de CIA, spionul rus trimite imediat la Centru informația.

Mihail Kutsik, alias Michael Zottoli, frecventează Georgetown University. În 2007, Centrul îi scrie: „De acord cu propunerea ta de a-l folosi pe Farmer (nume de cod al unui obiectiv)  pentru a începe să-și construiască rețeaua printre studențiidin DC (Washington).” Și adaugă: „Relația ta cu Parrot (altă țintă) pare foarte promițătoare ca sursă de informații. Pentru a începe să-l exploatezi profesional, ai nevoie de toată amănuntele despre trecutul său, despre obiceiurile sale...” Adică orientare sexuală, situație financiară, dificultăți familiale. Moscova vrea să știe tot despre potențialii săi recruți.

De la „ilegalii” săi, Moscova pretinde și secrete strategice. În 2006, ea le cere să „adune informații despre politica americană privind folosirea internetului de către teroriști și în legăturp cu Asia centrală, ca și estimările occidentale privind politica externă rusă.”

În primpvara lui 2009, când Barack Obama tocmai venise la putere, Moscova le solicită să afle poziția noii administrații pe tema dezarmării nucleare, a războiului din Afganistan și din Irak. Moscova vrea rapoarte „care să reflecte abordarea și ideile membrilor echipei Obama însărcinați cu problemele Rusiei”.

Câteva săptămâni mai târziu, în timp ce fusese aranjată o întâlnire între Obama și șeful de la Kremlin, Centrul vrea să afle ce are în cap președintele american. „Încercați să descoperiți viziunile și, cel mai important, scopurile pe care Obama speră să le atingă cu ocazia summit-ului din iulie și cum își propune echipa sa să le atingă (argumente pe care le vor folosi, mijloace de persuasiune)”.

Au descoperit spionii aceste secrete. Rapoartele pe care FBI le-a desecretizat, nu vorbesc despre așa ceva.

De altfel, foarte puține informații despre eficiența celor zece spioni a lăsat FBI la îndemâna opiniei publice.

Într-un mesaj din octombrie 2009, Centrul o felicită pe Lydia / Cynthia: „Informația despre aur, foarte utilă. A fost trimisă direct (după adaptarea necesară) ministrului Finanțelor.” Și cam asta este tot ce dezvăluie FBI. Autoritățile americane nu au nici un interes să arate mărimea pagubelor. Care trebuie să fi fost importante.

În mai 2006, Andrei Bezrukov scrie o notă despre mișcările din fruntea CIA. De unde a avut informațiile? De la „un fost consilier legislativ din Congres, cu contacte pe lângă oameni politici din Washington”. Lucru care nu pare prea impresionant.

Dar același Bezrukov reușise să intre în contact cu un cercetător militar important. „Lucrează, spune raportul despre el al Centrului, pe probleme de plalinficare strategică legate de dezvoltarea armelor nucleare.” Cei doi au discutat despre focoase nucleare. Nu se știe cât de departe a mers această discuție.

În orice caz, Frank Figliuzzi de la FBI mărturisește că mai mulți agenți ruși se apropiaseră de diferiți oficiali de înalt nivel. „Erau foarte aproape de a penetra cercurile de decizie politico-militară ale Statelor Unite.”

Au fost însă trădați de șeful lor de la Moscova, un anume Alexandr Poteiev. Acest colonel din SVR era numărul doi din departamentul „ilegalilor”, responsabil direct cu rețelele din Statele Unite.

El fusese recrutat cu 11 ani în urmă de un „ilegal” al CIA, un „NOC”, cum se spune la Langley pentru „Non Official Cover”.

Cu câteva ore înainte de arestarea celor zece, Poteiev a fugit în Belarus, apoi în Ucraina, cu un pașaport fals, furnizat de ofițerul său de legătură american. Soției sale, care îl credea în călătorie de afaceri, îi scrie următorul SMS: „Maria, încearcă să iei cu calm ce îți spus (...) plec pentru totdeauna. Nu am dorit asta, dar a trebuit să o fac. Voi începe o viață nouă. Voi încerca să-i ajut pe copii.”

Un an mai târziu, pe 28 iunie 2011, tribunalul militar din Moscova l-a condamnat pe Alexandr Poteiev în contumacie la 25 de ani de închisoare. Frumoasa Anna Chapmann a fost martoră în procesul său. Ea a adus dovada vinovăției sale. Ea a explicat că Roman, falsul ofițer de legătură, folosise un cod pe care numai Poteiev îl cunoștea: o dovadă irefutabilă.

După verdict, Putin a declarat: „Agenții noștri și-au sacrificat viașa pentru a servi patria mamă și au fost trădați de un animal. Cum va trăi el toată viața, cum va privi în ochii copiilor lui? Un porc!”

Și Putin a adăugat amenințător: „Trădătorii sfârșesc întotdeauna rău: într-un șanț.”

Pentru moment, Poteiev trăiește se pare în Statele Unite, cu o altă identitate, cu fața schimbată și cu frica în oase.

La două săptămâni după arestarea lor și fuga lui Poteiev, „ilegalii” au fost schimbați pe aeroportul din Viena cu opt „trădători” condamnați cu pedepse grele în Rusia. Printre ei: un fost șef al contraspionajului din SVR, care furnizase numele tuturor cârtițelor ruse din interiorul CIA și un colonel din serviciile secrete care oferise multe informații la MI6.

Kremlinul i-a eliberat pentru că îi prețuia prea mult pe cei zece „ilegali”. Putin i-a primit personal pe „eroi”, a cântat cu ei cântece de glorie a KGB-ului, i-a medaliat cu cea mai înaltă distincție a statului rus. Și le-a promis că vor avea o nouă viață îmbelșugată.

Unii s-au integrat în sistemul de stat, cu salarii umflate și titulaturi pe măsură.

Cea mai spectaculoasă „reconversie” a avut-o Anna Chapmann. Pentru 25.000 de dolari, a pozat mai întâi într-o ținută sumară, având în mână un pistol Beretta, pe coperta revistei Maxim. Apoi a moderat o emisiune de televiziune rusă dedicată fenomenelor supranaturale și numită „Secretele lumii cu Anna Chapmann”.

În fine, devenită eroină națională, chiar înainte de alegerile prezidențiale, imaginea sa a fost folosită de tinerii pro-Putin, Tânăra Gardă. S-a afișat pe Twitter într-un Porsche Cayenne negru.

Și se pare că a devenit amanta lui Putin.