Aerul începe să fiarbă și în Republica Moldova. Temperaturile sunt în creștere

Aerul începe să fiarbă și în Republica Moldova. Temperaturile sunt în creștereSursa foto: dreamstime.com

Vremea devine din ce în ce mai caldă în Republica Moldova, după o perioadă în care temperaturile s-au menținut la un nivel suportabil, apropiat de specificul acestei perioade. Astăzi, maximele ajung la 28 - 30 de grade Celsius, iar minima va coborî  doar până la 18 grade.

Vreme din ce în ce mai caldă în Republica Moldova

Cerul va fi senin toată ziua, în toată țara. Parțial înnorat se va prezenta, vineri, doar în nord și nord-estul Basarabiei, după cum au anunțat meteorologii. Maxima de 30 de grade Celsius se va consemna la Briceni, Rîbnița, Bălți, Chișinău și Cahul, iar la Ștefan-Vodă se vor înregistra 28 de grade.

Mâine, în prima zi a weekendului maximele sunt în urcare, cu valori de 29 - 31 de grade Celsius, au anunțat specialiștii meteo.

În România, azi, 28 iunie, sunt așteptate ploi descărcări electrice și izolat grindină în vestul țării și în zonele montane, după cum anticipează specialiștii de la ANM. Temperaturile vor fi creștere, astfel că se vor atinge maxime de până la 35 de grade Celsius. Disconfortul termic va fi unul accentuat în zonele de câmpie, mai anunță meteorologii.

Vremea, prognoza meteo

Vremea. Sursa foto: Arhiva EVZ

În Banat, Crișana, Maramureș, cea mai mare parte a Transilvaniei și local în Oltenia și la munte vor fi perioade cu instabilitate atmosferică. Aceasta va fi caracterizată prin torențiale, intensificări ale vântului (rafale în general de 50...70 km/h), vijelii, grindină și descărcări electrice. În intervale scurte de timp sau prin acumulare cantitățile de apă vor fi de 20...30 l/mp și izolat de peste 40 l/mp.

Vremea în marile orașe

Timișoara: 29 grade, Precipitații: 20%, Umiditate: 63%, Vânt: 6 km/h

Oradea: 29 grade Celsius, Precipitații: 20%, Umiditate: 65%, Vânt: 10 km/h

Baia Mare: 29 grade Celsius, Precipitații: 20%, Umiditate: 61%, Vânt: 8 km/h

Cluj-Napoca: 30 grade Celsius, Precipitații: 10%, Umiditate: 55%, Vânt: 8 km/h

Sibiu: 29 grade Celsius, Precipitații: 0%, Umiditate: 50%, Vânt: 10 km/h

Alba Iulia: 30 grade Celsius, Precipitații: 10%, Umiditate: 54%, Vânt: 10 km/h

Craiova: 32 grade Celsius, Precipitații: 0%, Umiditate: 35%, Vânt: 11 km/h

Târgu Jiu: 30 grade Celsius, Precipitații: 10%, Umiditate: 46%, Vânt: 8 km/h

Suceava: 31 grade Celsius, Precipitații: 0%, Umiditate: 46%, Vânt: 13 km/h

Bacău: 31 grade Celsius, Precipitații: 0%, Umiditate: 40%, Vânt: 10 km/h

Botoșani: 32 grade Celsius, Precipitații: 0%, Umiditate: 38%, Vânt: 8 km/h

Miercurea Ciuc: 28 grade Celsius, Precipitații: 0%, Umiditate: 50%, Vânt: 10 km/h